luni, decembrie 2, 2024
HomeLocal BTAteliere educaţionale la Casa „George Enescu” de la Mihăileni

Ateliere educaţionale la Casa „George Enescu” de la Mihăileni

În această perioadă, Casa „George Enescu” de la Mihăileni, judeţul Botoşani, devine pentru al III-lea an consecutiv gazda Caravanei de Patrimoniu a Fundației Pro Patrimonio. Tema celor cinci zile de ateliere educaţionale, desfăşurate în intervalul 2 – 6 august, este „Povestea oraşului meu”.

În cadrul evenimentului aproximativ 20 de copii din comunitate beneficiază de un program intens de ateliere practice și creative. Acestea vor fi coordonate de tema descoperirii propriului oraș, a bogatului context cultural și natural pe care acesta îl are. Oraşul Mihăileni, vechi târg de graniţă pe Siret, va fi povestit copiilor prin jocuri și indicii, legătorie de carte, linogravură, panouri interactive și semnalizări în sit, atelier de teatru, teatru de umbre, scenete și montaje video. Învăţarea prin joc este completată, conform tradiției, prin concursuri sportive și culinare cu premii, expoziție și seară de film deschise, în limita locurilor disponibile, oricărui curios.

Traseul descoperirii oraşului Mihăileni a fost cartat și povestit încă de anul trecut în Caietul Casei George Enescu, disponibil în varianta online bit.ly/3PIAoW5 şi bit.ly/31OQSYA

Academia de muzică pentru copii organizată la Casa George Enescu

În special vara, Casa George Enescu din Mihăileni şi curtea din jur se animă de evenimente culturale şi educaţionale. „Academia de muzică pentru copii”, care intră deja în al III-lea an de activitate, se reuneşte constant în curtea casei pentru lecţiile de muzică cu copiii din program. Datorită pianului existent în casă, profesorii de muzică din Mihăileni şi Vârfu Câmpului ţin uneori pentru lecţii demonstrative pentru copiii interesaţi.

Casa George Enescu a fost, în perioada 18 – 24 iulie, punct central pentru ţinerea unor cursuri de măiestrie şi concerte desfăşurate în cadrul ediţiei a II-a a „Concerte pe Siret”. Au participat tinerii masteranzi, elevi ai colegiilor și liceelor de muzică din Iași, București, Botoșani, Bacău, Piatra-Neamț în pregătirea pianistei Raluca Ştirbăţ. Concertul membrilor Orchestrei de Tineret a Iașului, aflată sub bagheta dirijorului Virgil Popa a întregit seria de evenimente publice deschise.

Monument salvat din colaps

Casa lui George Enescu din Mihăileni, judeţul Botoșani, monument istoric aflat în proprietatea Fundaţiei Pro Patrimonio, a fost salvată de la colaps şi a trecut  printr-un proces de restaurare timp de şapte ani. Pe cât de mică, pe atât de interesantă, ea reprezintă un martor palpabil al modului de viaţă pentru o familie intelectuală a secolului al XIX-lea.

Este locul în care compozitorul și-a petrecut perioade ale copilăriei și maturității, definitivând multe din capodoperele sale. A fost ultimul loc pe care l-a vizitat înainte de a părăsi țara definitiv în septembrie 1946. Casa a aparținut mamei lui George Enescu, Maria Cosmovici, și a fost construită de părinții acesteia, cel mai probabil, pe la mijlocul secolului XIX.

În prezent, casa este redată comunității locale sub forma unui centru cultural şi de educaţie. În 2020 s-au finalizat lucrările de restaurare, moment marcat și prin inaugurarea unuia dintre cele mai ambițioase proiecte ale Fundației Pro Patrimonio, „Academia de muzică și studiul sunetului”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer fragmentat
4.9 ° C
5 °
3.3 °
98 %
0.5kmh
83 %
lun
5 °
mar
5 °
mie
4 °
joi
2 °
vin
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cu ocazia renumărării voturilor, a trecut și prefectul la munca de jos.

EDITORIAL

Indiferent cine a câștigat ieri și indiferent cine va câștiga lunea viitoare, cu toții vor avea o misiune extrem de dificilă: să facă echilibristică...

EPIGRAMA ZILEI

Ar înflori România Iute și fără efort Dacă am da la export Tupeul, lenea, prostia!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

FC Botoșani și-a aflat programul până la sfârșitul acestui an

FC Botoșani și-a aflat programul până la sfârșitul acestui an, în care va mai susține cinci partide. După ce vor susține miercuri, 4 decembrie, de...

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

FC Botoșani și-a aflat programul până la sfârșitul acestui an

FC Botoșani și-a aflat programul până la sfârșitul acestui an, în care va mai susține cinci partide. După ce vor susține miercuri, 4 decembrie, de...

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

FC Botoșani și-a aflat programul până la sfârșitul acestui an

FC Botoșani și-a aflat programul până la sfârșitul acestui an, în care va mai susține cinci partide. După ce vor susține miercuri, 4 decembrie, de...

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...