miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăLocal BTAccident violent în intersecția de la Laurian (video)

Accident violent în intersecția de la Laurian (video)

O femeie în vârstă de 34 de ani a ajuns la Urgențe și trei autoturisme au fost serios avariate după un accident rutier.

Totul s-a petrecut aproape de miezul nopții, la intersecția dintre Bulevardul Mihai Eminescu și Strada Nicolae Iorga. Un autoturism marca Audi A6, condus de un șofer de 18 ani se deplasa pe Strada Nicolae Iorga, dinspre Colegiul Economic spre Colegiul „Laurian”. Acesta a pătruns în intersecție fără a acorda prioritate unui autoturism marca Mazda, care circula dinspre Șoseaua Iașiului spre Poliție. La volanul Mazdei se afla o femeie de 34 de ani, care nu a mai putut evita impactul, lovind în plin autoturismul Audi în partea dreaptă. Acesta a fost proiectat într-un alt Audi care era oprit pentru a acorda prioritate.

În urma accidentului violent, o femeie a fost rănită și preluată de ambulanță. “Pacienta a fost preluată de la fața locului prezentând policontuzie prin accident rutier. A fost stabilizată și transportată la spital pentru investigații suplimentare”, a precizat medicul primar Andreea Stărică, din cadrul SJA Botoșani.

Un echipaj din cadrul ISU a intervenit la fața locului pentru a preveni izbucnirea unui incendiu decuplând bornele bateriilor. Din cauza avariilor suferite, una dintre mașini a fost preluată de la fața locului de o platformă SOS Savencu.

Polițiștii au declanșat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.


Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
51 %
1.7kmh
75 %
mie
22 °
J
21 °
vin
20 °
S
24 °
D
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...