spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTFemeie moartă în propria curte

Femeie moartă în propria curte

Moarte şocantă. O femeie de 49 de ani a fost găsită fără suflare în grădina casei. Descoperirea macabră a fost făcută chiar de către concubinul acesteia, în localitatea Havârna.

Bărbatul nu o găsea pe iubita lui de câteva zeci de minute prin casă şi acesta nici nu răspundea la telefon sau când era strigată. Bărbatul a crezut iniţial că femeia a plecat de acasă pe la vecini, însă a realizat că papucii erau acasă. Atunci, bărbatul a început să caute prin gospodărie, într-o anexă, dar şi în curtea casei. În momentul în care a ajuns în grădină, acesta a rămas şocat. Femeia cu care trăia era căzută pe pământ, fără suflare. Speriat, bărbatul a sunat la 112 pentru a cere ajutorul cadrelor medicale. La faţa locului a ajuns un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanţă, însă din păcate asistenţii nu au putut decât să constate decesul. Astfel, cazul a intrat în atenţia poliţiei, care a declanşat o anchetă pentru a se stabili cu exactitate cauzele decesului. „A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. A fost dispusă efectuarea unei autopsii”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Potrivit unor apropiaţi ai familiei, femeia ar fi luat mai multe înghiţituri de clor înainte de a fost găsită moartă. Autopsia poliţiei va stabili cu exactitate cauza decesului, aceasta nesuferind de afecțiuni cronice.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.6 °
18.8 °
43 %
3.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...