sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTInfractori vânați din șalupă. Polițiștii de la Transporturi Navale Stânca continuă patrulările...

Infractori vânați din șalupă. Polițiștii de la Transporturi Navale Stânca continuă patrulările pe lacul de acumulare

Polițiștii de la Transporturi Navale Stânca, din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi, au patrulat din nou pe Acumularea Stânca-Costești. Operațiunea a avut loc în zilele de 27 și 28 august a.c., când, împreună cu cei din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca, polițiștii au acționat pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte ilegale, atât în domeniul piscicol cât și cel al contrabandei.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

„Activitățile au avut loc în zona lacului de acumulare Stânca-Costești și s-au desfășurat în baza planului de acțiune <<Safe Waters 2022>>. În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 30 de persoane, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale în valoare de peste 600 de lei”, a informat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Totodată, echipajele comune care au patrulat pe lacul de acumulare de pe râul Prut au indisponibilizat trei plase monofilament, tip setcă. „Astfel de activități vor fi desfășurate și în perioada următoare”, a adăugat Delia Nenișcu.

Postul de Poliție Transporturi Navale Stânca a fost înființat în urmă cu mai bine de o jumătate de an și acționează mai mult pe combaterea braconajului pisicol și pe respectarea Legii Apelor, Legii Mediului, și cu privire la respectarea regimului naval. Prin urmare, ei pot verifica autorizațiile de pescuit, licențele pentru bărci sau ambarcațiuni, dar și permisele de conducere ambarcațiunilor. Asta pentru că, în funcție de tipul de barcă și de zona de navigație, este nevoie de o licență. Doar câteva tipuri de ambarcațiuni pot fi conduse fără o licență – cele fără motor sau cu un motor cu maximum 15 CP. Zona de navigație este și ea limitată, în funcție de tipul de licență.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...