luni, decembrie 2, 2024
HomeLocal BTDănuț Huțu - "Nu putem face cultură în clădiri improprii"

Dănuț Huțu – „Nu putem face cultură în clădiri improprii”

Prezent la deschiderea ediției din acest an a Salonului Internațional de Artă Naivă “Gheorghe Sturza”, Dănuț Huțu, directorul Direcției Județene pentru Cultură, a readus în atenție o problemă cu care se confruntă instituțiile de cultură din Botoșani și din țară. Oficialul a profitat de prezența deputatului Alexandra Huțu pentru a solicita ca la nivelul Parlamentului să se găsească o soluție la această problemă.

Din păcate, în România, instituțiile de cultură sunt într-o mare suferință din punct al infrastructurii. Este o suferință generalizată a spațiilor pentru instituțiile de cultură. În toate județele țării, instituțiile de cultură funcționează în spații improvizate. Trebuie discutat, am înțeles că avem un PNNR (Planul Național de Redresare și Reziliență – n.r.). În România, cultura trebuie să fie susținută prin infrastructură. Nu putem face cultură la nivelul anului 2022 în clădiri improprii”, a declarat Dănuț Huțu.

Oficialul a adăugat că instituția pe care o conduce este oarecum privilegiată pentru că funcționează într-un imobil reabilitat, Casa Văsescu. În același imobil funcționează, însă, și Centrul Județean pentru Conservarea și Valorificarea Culturii Tradiționale, dar și Orchestra “Rapsozii Botoșanilor”.

Noi suntem privilegiați, dar știm situația Filarmonicii, știm situația Teatrului și a Rapsozilor și trebuie făcut ceva. Mai avem Casa Sindicatelor, trebuie discutat și aici vizavi de ce se întâmplă”, a mai spus Dănuț Huțu.

Deputatul Alexandra Huțu a răspuns că această problemă “e preluată deja, e pe agendă”. Rămâne de văzut în ce măsură parlamentarii botoșăneni vor reuși să se implice în asigurarea spațiilor necesare instituțiilor de cultură.

Filarmonica “George Enescu” Botoșani funcționează cu chirie în Casa de Cultură a Sindicatelor. Din vara anului 2014, când clădirea Teatrului “Mihai Eminescu” a intrat în reabilitare, actorii teatrului își desfășoară activitatea la Casa Tineretului, în condiții improprii.

Municipalitatea botoșăneană a preluat Cinematograful Unirea, dar, cel mai probabil, vor mai trece câțiva ani până când să fie transformat într-un centru cultural unde să aibă sediul și Filarmonica Botoșani. Cât privește reabilitarea teatrului, edilii sunt încrezători că vor anunța în câteva zile firma care să continue lucrările. Asta înseamnă că actorii botoșăneni vor continua să-și desfășoare activitatea la Casa Tineretului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
nori împrăștiați
4.4 ° C
4.4 °
2.8 °
97 %
0.9kmh
45 %
lun
5 °
mar
5 °
mie
4 °
joi
1 °
vin
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cu ocazia renumărării voturilor, a trecut și prefectul la munca de jos.

EDITORIAL

Indiferent cine a câștigat ieri și indiferent cine va câștiga lunea viitoare, cu toții vor avea o misiune extrem de dificilă: să facă echilibristică...

EPIGRAMA ZILEI

Ar înflori România Iute și fără efort Dacă am da la export Tupeul, lenea, prostia!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...