spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTJandarmii vor fi în alertă în următoarele zile. Forțele de ordine se...

Jandarmii vor fi în alertă în următoarele zile. Forțele de ordine se pregătesc deja pentru misiuni

Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la manifestările religioase și cultural-artistice prilejuite de sărbătorirea Nașterii Maicii Domnului.
Joi, 8 septembrie, jandarmii vor lua măsurile necesare pentru desfășurarea într-un climat civilizat a Hramului mănăstirii Vorona și a Festivalului Internațional de Folclor ,,Serbările Pădurii”, unde este așteptată prezența unui număr mare de participanți, dar și a spectacolului pentru tineret din fața Centrului Cultural Vorona.
În aceeași zi, jandarmii botoșăneni vor acționa în vederea prevenirii faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice și a consumului ilicit de droguri la spectacolele ocazionate de organizarea Zilelor comunelor Leorda, Santa Mare, Coțușca și Concești, iar vineri dimineață, jandarmii vor fi alături de credincioșii prezenți la Hramul mănăstirii Sihăstria Voronei, precum și la pelerinajul la moaștele Sfântului Onufrie.
Pe timpul executării acestor misiuni, jandarmii vor fi sprijiniți de efective de poliție și pompieri, care vor acționa, potrivit competențelor legale ale instituțiilor din care fac parte, pentru fluidizarea traficului rutier și pietonal, precum și pentru prevenirea și stingerea unor eventuale incendii.
„Recomandăm participanților să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc și bunurilor personale de valoare și să solicite sprijinul forțelor de ordine în mod direct în cazul sesizării unor fapte antisociale de natură penală sau contravențională”, a precizat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul IJJ Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.7 ° C
12.7 °
9.3 °
66 %
0.5kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...