spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTAccident provocat la beţie. Şoferul nu avea permis

Accident provocat la beţie. Şoferul nu avea permis

Un bărbat a ajuns victima propriei inconştienţe. Acesta a plecat la plimbare cu un moped deşi nu avea permis de conducere şi era şi băut şi s-a izbit într-un cap de pod. Incidentul a avut loc sâmbătă, în localitatea Ionășeni.

Potrivit poliţiştilor, şoferul, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Trușești, în timp ce se deplasa cu un moped pe DJ 282 A, în localitatea Ionășeni, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în impact cu un cap de pod.

În urma impactului, bărbatul a suferit leziuni fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpa.

Dosar penal pentru beţie la volan

Din nefericire incidentul nu este singular. Tot sâmbătă, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe Drumul Județean 282, în comuna Todireni, un autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0, 47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.3 ° C
17.6 °
13.9 °
52 %
2.8kmh
0 %
lun
13 °
mar
20 °
mie
20 °
joi
21 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...