spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTExercițiu de amploare organizat de ISU Botoșani. Va fi simulat un accident...

Exercițiu de amploare organizat de ISU Botoșani. Va fi simulat un accident rutier urmat de un incendiu

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va organiza, mâine, 20 septembrie a.c., un exercițiu cu forțe și mijloace în teren. Acesta se va desfășura pe raza localității Leorda, în aproprierea trecerii la nivel cu calea ferată, începând cu ora 11.30.

„Conform scenariului, în urma coliziunii dintre o autoutilitară și două autoturisme, 14 persoane au fost rănite, multe dintre ele fiind incarcerate. La scurt timp după impact, una dintre mașini a luat foc. Având în vedere numărul mare de victime, va fi declanșat Planul Roșu de Intervenție”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul ISU Botoșani. Prin urmare, în zonă va fi o adevărată desfășurare de forțe și mașini de intervenție.

„Persoanele care își desfășoară activitatea în zonă sau cetățenii care vor trece prin apropierea locului trebuie să știe că este vorba despre un exercițiu, iar siguranța acestora nu este pusă în pericol”, a adăugat Dorina Lupu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.9 °
39 %
4.5kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...