duminică, februarie 9, 2025
AcasăLocal BTBărbat arestat preventiv după ce a încălcat măsurile controlului judiciar

Bărbat arestat preventiv după ce a încălcat măsurile controlului judiciar

Miercuri, la propunerea organelor judiciare, instanța de judecată a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu, cu arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, a unui bărbat din municipiul Botoșani. În vârstă de 62 de ani, acesta este cercetat sub aspectul comiterii unei infracțiuni de lovire sau alte violențe.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Din verificările efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului Supravegheri Judiciare a reieșit faptul că acesta, a încălcat cu rea credință obligațiile impuse prin măsura arestului la domiciliu. Mai exact, acesta a contactat una dintre persoanele care au calitate în dosar și i-a adresat acesteia amenințări cu acte de violență.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
2.2 ° C
2.2 °
-2.4 °
64 %
3.4kmh
0 %
Dum
2 °
lun
1 °
mar
2 °
mie
2 °
joi
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna pare îngrijorată. O fi confiscat altcineva credincioșii care votează.

EDITORIAL

La câteva zile după alegerile parlamentare din 2020 am stat la discuții cu un prieten care s-a gândit să-și caute norocul peste hotare. Și...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă stau și mă gândesc, Ținuta lor este justă Pentru că este firesc Bărbații să umble-n ... fustă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...