luni, iunie 16, 2025
AcasăLocal BTElevi învățați de polițiști cum să circule în siguranță

Elevi învățați de polițiști cum să circule în siguranță

Miercuri, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Biroului Rutier au desfășurat activități informativ-preventive cu peste 200 de copii, școlari din clase primare și preșcolari, din cadrul Școlii Gimnaziale “Sfântul Nicolae” din municipiul Botoșani, Școlii Gimnaziale “Tiberiu Crudu” Tudora și Școlii Gimnaziale nr.1 Tudora.

„Copiii reprezintă centrul oricărei comunități, motiv pentru care, când vine vorba de siguranța lor, ne dorim mai mult să prevenim decât să combatem. Alegem să fim alături de ei și încercăm să-i facem să înțeleagă faptul că polițiștii îi pot ajuta în orice situație mai puțin plăcută”, au transmis reprezentanții instituției.

Cu ajutorul laboratorului mobil de educație rutieră, copiii au fost învățați cum să circule în siguranță ca pietoni, care este locul lor în autoturism și cum trebuie să fie asigurați în acesta, dar și cum și unde pot folosi bicicleta, rolele sau trotineta.

Astfel de activități vor fi desfășurate și în perioada următoare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
20.1 ° C
20.5 °
19.6 °
62 %
2.8kmh
18 %
lun
29 °
mar
23 °
mie
24 °
J
24 °
vin
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...