spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTVieţi în pericol din cauza alcoolului

Vieţi în pericol din cauza alcoolului

Alcoolul, sau mai degrabă lipsa lui, provoacă adevărate drame. Astfel, tot mai mulţi botoşăneni ajung la Urgențe din cauza sevrajului.

De ieri până astăzi, doi bărbaţi au ajuns în comă la spital după ce nu au băut câteva zile. Primul caz, şi cel mai grav, a fost al unui bărbat de 54 de ani, din Vorona. Acesta a fost găsit, căzut, chiar în faţa casei sale, de către un vecin. Bărbatul zăcea inconştient, într-o baltă de sânge de la o rană la cap.

Potrivit vecinilor, acesta nu mai consumase alcool de câteva zile, deşi era un băutor împătimit. Din cauza sevrajului i s-a făcut rău şi a căzut chiar în faţa curţii sale. În cădere s-a lovit cu capul de ciment şi a rămas inconştient. O ambulanţă l-a transportat la Urgențe, unde starea lui s-a înrăutăţit. Din fericire, cadrele medicale au reuşit să îl stabilizeze, după care l-au trimis la Iaşi.

„Pacientul prezenta un hematom fronto-temporo-parieto-occipial stâng. A fost adus în comă profundă după ce a fost găsit căzut în loc public. În UPU instalează stop cardio-respirator, este resuscitat cu succes și după ce a fost stabilizat a fost dirijat către Spitalul Neurochirurgie Iaşi”, a precizat asistentul principal Andrei Gavril, din cadrul UPU-SMURD.

Caz tras la indigo

Peste câteva ore, a doua zi dimineaţă, un alt pacient a ajuns la Urgențe în aceleaşi condiţii. În vârstă de 60 de ani, acesta a fost găsit căzut în faţa casei, din localitatea Draxini. Potrivit soţiei, bărbatul încerca să se lase de băutură de câteva zile.

Dimineaţă a vrut să iasă din curtea casei, dar a făcut doar câţiva paşi şi a căzut inconştient. A fost observat de o fată care mergea la şcoală şi care a sunat imediat la 112. O ambulanţă l-a preluat de la faţa locului şi l-a transportat la Urgențe, starea lui fiind una foarte gravă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.2 ° C
15.6 °
13.6 °
61 %
2.4kmh
1 %
mar
20 °
mie
20 °
joi
22 °
vin
23 °
sâm
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...