spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTZiua Europeană a limbilor străine, marcată la Darabani

Ziua Europeană a limbilor străine, marcată la Darabani

Luni, 26 septembrie, elevii  Liceului „Dimitrie Cantemir” Darabani au marcat Ziua Limbilor Europei. Aceştia au participat la o serie de activități moderate de consilierul educativ, profesor Alina Dobrincu.

Activitățile s-au desfășurat la nivelul claselor a IX-a B, a X-a C, a XI-a C, a XI-a B, a X-a B și a IX-a C. În cadrul acestora au fost audiate imnurile României, Franței și Angliei. Elevii au urmărit și imagini reprezentative din cele trei țări. Apoi, au fost citite câteva informații despre Ziua Europeană a Limbilor.

Cunoştinţele elevilor au fost îmbogăţite cu noutăţi legate de simboluri ale celor trei ţări. Un moment poetic în limbile română, engleză şi franceză a demonstrat că elevii își iubesc limba, dar și limbile străine.

Cântecele interpretate în aceleași limbi de elevele Ariton Amalia, Sănduleac Denisia și de absolventa liceului Avasiloaei Sorina au destins atmosfera la nivelul tuturor claselor.

Nici partea gastronomică nu a lipsit. Elevii au degustat din mâncărurile tradiționale din mai multe țări europene, pregătite de gospodinele claselor. Au fost confecționate ecusoane, pliante, stegulețe care au fost, ulterior, împărțite cadrelor didactice și elevilor cu ajutorul unui grup mic de elevi, mereu dedicați activităților extrașcolare: Tanasă Alice, Enache Aida, Vieru Petru, Atomei Teodor și Avădăni Robert. Munca elevilor a fost apreciată prin acordarea unor diplome de către conducerea liceului.

,,Cunoașterea limbilor străine este un atu pentru toți cetățenii europeni ai secolului al XXI-lea. Elevii trebuie să conștientizeze care sunt avantajele ce derivă din cunoașterea mai multor limbi străine și să identifice metodele cele mai eficiente și materialele auxiliare cele mai utile în acest demers de învățare. Scopul principal al activității este acela de a pune accent pe experiența personală a elevilor în legătură cu studiul limbii române, franceze sau engleze”, a declarat profesor Alina Dobrincu, consilier educativ la Liceul „Dimitrie Cantemir”.

– Ciprian MITOCEANU

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.6 °
18.8 °
43 %
3.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...