spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTMașină carbonizată pe un drum din județ. Șoferul a scăpat cu viață

Mașină carbonizată pe un drum din județ. Șoferul a scăpat cu viață

Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a încercat să stingă flăcările care i-au cuprins autoutilitara. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp, pe drumul dintre Trușești și Albești.

Imediat după ce a ieșit din localitatea Trușești, șoferul a observat că remorca a fost cuprinsă de flăcări, a oprit și a cerut ajutor la 112. Până la sosirea forțelor de intervenție, acesta a încercat să stingă incendiul și a suferit arsuri la mâna dreaptă.

„Un echipaj SMURD i-a acordat primul ajutor la fața locului. Ulterior, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Ajunși la fața locului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pompierii din Trușești au constatat că autoutilitara era cuprinsă de flăcări în totalitate. Incendiul a fost stins în limitele găsite”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU).

Potrivit pompierilor, cauza probabilă de izbucnire a incendiului o constituie scurtcircuitul.

Pentru a preveni astfel de evenimente, reprezentanții ISU recomandă respectarea următoarelor măsuri:

✔ verificaţi instalaţia electrică;

✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;

✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.9 ° C
19.9 °
19.9 °
39 %
5.2kmh
2 %
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...