În ultimele 24 de ore autorităţile au raportat 15 cazuri noi de Covid19. În două dintre acestea este vorba despre reinfectări. În prezent în spital sunt internați 35 de pacienți confirmați cu Covid, dintre care doi copii. Pe secția ATI sunt internați doi pacienți.
De asemenea, pe celelalte secții sunt internați și opt suspecți, dintre care trei copii, care așteaptă rezultatul testelor PCR.
Rata de infectare, la nivel judeţean, a ajuns la 0,67 cazuri la mia de locuitori. La nivelul municipiului Botoşani, indicele este de 1,07 cazuri la mie. În prezent cea mai mare rată de infectare este la Rădăuți-Prut, unde indicele este de 3,28 cazuri la mie.