spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTTeren gratuit pentru încă o biserică (video)

Teren gratuit pentru încă o biserică (video)

Consiliul Local (CL) a aprobat, în ședință, darea în folosință gratuită a unui teren de 3.000 de metri pătrați, situat lângă blocurile ANL din zona Alfa Land, către Protopopiatul din Botoșani, pentru construirea unei biserici. Primarul spune că nu a fost necesară consultarea opiniei publice, unul dintre aleși completând apoi că decizia administrativă reprezintă voința lui Dumnezeu.

Întrebat de consilierul USR Raluca Curelariu dacă locuitorilor li s-a cerut părerea cu privire la edificarea unei biserici, primarul Cosmin Andrei a răspuns că obiectivul era deja inclus în Planul Urbanistic Zonal.

„Pe Șoseaua Iașului sunt prevăzute mai multe obiective. Aceste obiective se referă și la grădiniță, biserică, spații verzi. Au fost aprobate atunci când s-a solicitat transferul de proprietate. În zonă nu este nicio biserică care să deservească o comunitate majoritar creștin-ortodoxă, eu așa consider.

Iar prezența enoriașilor, botoșănenilor, în curțile bisericilor atunci când sunt evenimente, în zile de sărbătoare, cred că nu mai are nevoie de nici o explicație și nici un sondaj dacă sunt de acord botoșănenii sau nu cu această biserică și aceasta este părerea mea. Acest obiectiv face parte din planul care a fost aprobat pentru această zonă, așa cum a fost gândit inițial”, a spus Cosmin Andrei.

„Deci Dumnezeu dorește ca acolo să existe casa lui”

Darea în folosință a terenului către Protopopiat se face pe o durată de 30 de ani, amplasamentul urmând a fi predat în termen de 30 de zile de la adoptarea deciziei. Consilierul Marius Rogojinschi a ţinut să îl completeze pe primarul Cosmin Andrei cu o motivare proprie a deciziei de a da terenul protopopiatului.

„Dumnezeu lucrează prin oameni. Despre casa Domnului nu este bine să punem la îndoială sau discuții dacă este oportună sau nu sau cine o dorește. O dorește Dumnezeu. Și dacă ea a apărut pe ordinea noastră de zi, grație unor oameni, înseamnă că Dumnezeu a vrut și a lucrat prin acei oameni. Deci Dumnezeu dorește ca acolo să existe casa lui”, a completat consilierul PSD Marius Rogojinschi.

Proiectul de hotărâre a întrunit 16 voturi „pentru” și șase abțineri.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21 °
20.5 °
45 %
4.4kmh
1 %
lun
18 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...