sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTAventură penală pe patru roți. Teribilistul nu se aștepta să se întâlnească...

Aventură penală pe patru roți. Teribilistul nu se aștepta să se întâlnească cu polițiștii

A plecat cu mașina la drum, cu toate că nu avea permis de conducere. Când a fost prins de autorități, a susținut că nu se aștepta să se întâlnească cu polițiștii. Este isprava unui tânăr din satul Dămideni (comuna Românești), care riscă acum să se aleagă cu o condamnare penală.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Întâmplarea s-a petrecut în seara zilei de duminică, pe 16 octombrie a.c., când un echipaj format din polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Românești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în satul Dămideni un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 18 ani, din localitate.

Cel de la volan nu a putut prezenta pentru control un permis de conducere, motiv pentru care polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare și au constatat că tânărul de fapt nu a obținut niciodată dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Pus să explice situația, individul a declarat că „a condus autoturismul în localitate deoarece nu se aștepta să întâlnească polițiști în zonă”.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer fragmentat
17 ° C
18.8 °
15.5 °
96 %
2kmh
68 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
29 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi adevărat că doar ceasul rău şi pisica neagră te aduc aici.

EDITORIAL

Acum ceva timp discutam cu un corporatist care, printre altele, se plângea de programul infernal. Prea multă muncă, prea multe sarcini și prea puțin...

EPIGRAMA ZILEI

Starea lui, cumva ciudată Nu este deloc ingrată Și așa o să rămână Deși mulți ... îl au la mână!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...