vineri, iulie 11, 2025
AcasăLocal BTDosar penal cules de un botoşănean plecat la plimbare

Dosar penal cules de un botoşănean plecat la plimbare

Un botoşănean care a plecat la plimbare la Gura Humorului s-a întors acasă fără permis şi cu un dosar penal. Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, a fost oprit de o patrulă din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului pe raza localității Păltinoasa.

Potrivit svnews.ro, întrucât emana halena alcoolică, şoferul a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest. Rezultatul a fost de  0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior acesta a fost dus la la spital unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Oamenii legii au deschis pe numele botoşăneanului un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
13.9 ° C
14.6 °
13.3 °
92 %
1.5kmh
74 %
vin
24 °
S
27 °
D
31 °
lun
34 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă eşti polivalent, îţi încarci gratis bolidul. Cine ştie cunoaşte.

EDITORIAL

Având în vedere proporțiile dezastrului în care a ajuns să se scalde România, e evident că nu doar elevii bursieri, profesorii și directorii de...

EPIGRAMA ZILEI

Ești o binecuvântare Ce mi-a fost dată în cale Și de-aceea-mi doresc tare Să fiu ramul … frunzei tale!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...