marți, iulie 15, 2025
AcasăLocal BT10 ani de închisoare după o crimă cu cutterul

10 ani de închisoare după o crimă cu cutterul

Bănuit că a ucis un om al străzii cu un cutter, un botoșănean a fost condamnat la 10 ani de închisoare în regim de detenție. Acuzat de omor calificat, bărbatul a fost obligat și la plata unor daune materiale.

Crima a avut loc în noaptea de 1 spre 2 iunie a.c., în municipiul Suceava, când botoșăneanul Roger Feraru, de 46 de ani, de loc din satul Mășcăteni, comuna Albești, a avut un conflict cu Iulian A., undeva în apropierea sensului giratoriu din Burdujeni. Cei doi au băut mai întâi alcool sanitar, iar la un moment dat s-au luat la ceartă. În aceste împrejurări, botoșăneanul a scos un cutter și l-a rănit la gât pe adversar. Întins pe o bancă, Iulian A. nu a mai avut cum să se apere sau să riposteze și a rămas într-o baltă de sânge. Găsit inconștient pe stradă, el a fost transportat în stare gravă la Spitalul Judeţean Suceava, unde a decedat câteva ore mai târziu, din cauza pierderii masive de sânge.

Cazul a ajuns în atenția polițiștilor judiciarişti de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava, iar ulterior, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, aceștia au demarat o anchetă.

Suspiciunile cu privire la implicarea botoșăneanului în comiterea crimei au pornit după ce anchetatorii au analizat mai multe imagini video surprinse de camerele de supraveghere din zonă. Ridicat pentru cercetări, Roger Feraru a fost arestat preventiv, el fiind și în prezent în spatele gratiilor. Ulterior, cazul a ajuns pe masa magistraților de la Tribunalul Suceava, care l-au condamnat pe botoșănean la 10 ani de detenție. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
20.1 ° C
21.6 °
20 °
78 %
1.5kmh
14 %
lun
20 °
mar
31 °
mie
26 °
J
26 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Primăria ar face orice pentru banii din noi locuri de parcare. Inclusiv să blocheze scări sau căi de acces.

EDITORIAL

Tonul hotărât al premierului, impresia de seriozitate și imaginea de „să facem treabă” se sparg în improvizații administrative și promisiuni pe care nu are...

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a apărut în vis Nicolaescu Și am aflat ceva de m-au cuprins fiorii: Tandemul Iliescu-Isărescu Îi cere să continue „Nemuritorii”!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...