spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTAmenzi și permise reținute după o acțiune a Poliției

Amenzi și permise reținute după o acțiune a Poliției

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Ordine, Publică Poliției Municipiului Dorohoi, Poliției Orașelor Flămânzi, Săveni, Ștefănești și Darabani au organizat acțiuni pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor.

Asta pentru prevenirea și combaterea faptelor în domeniul silvic, dar și pentru prevenirea și combaterea faptelor la regimul rutier și a transportului de animale vii. Astfel, în cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 274 de persoane, verificate peste 177 de autovehicule și au fost efectuate 57 de testări cu aparatul etilotest.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 69 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 47.800 de lei, iar pentru 2,3 mc de material lemnos a fost dispusă măsura confiscării.

Totodată, pentru abateri constatate la regimul rutier au fost reținute în vederea suspendării, opt permise de conducere.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
18.8 ° C
18.9 °
18.6 °
53 %
4.6kmh
100 %
sâm
17 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...