spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTJandarmii se pregătesc pentru noaptea dintre ani. Circulație restricționată în centrul municipiului

Jandarmii se pregătesc pentru noaptea dintre ani. Circulație restricționată în centrul municipiului

În noaptea dintre ani, jandarmii botoșăneni vor fi la datorie pentru ca participanții la spectacolele de Revelion organizate în aer liber, în municipiul Botoșani și orașul Săveni, să se bucure în siguranţă de trecerea în noul an.

În ultima zi a acestui an, Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani va adopta măsurile necesare în vederea preîntâmpinării unor incidente nedorite și la manifestările tradiționale de datini și obiceiuri de iarnă desfășurate în nu mai puțin de 12 localități din mediul urban și rural.

Recomandări de la jandarmi

Efectivele de jandarmerie au fost suplimentate și vor fi prezente la toate evenimentele publice cu participare numeroasă, unde vor acționa, împreună cu reprezentanții altor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală și contravențională ce ar putea tulbura ordinea, liniștea publică și siguranța cetățenilor.

„O superstiție din bătrâni spune că trebuie să ai bani în buzunar în noaptea dintre ani, atunci când ceasul indică ora 00:00, pentru ca noul an să îți aducă succes pe plan financiar, iar în buzunare ar fi bine să ai și bijuterii sau alte accesorii, ca să te bucuri de prosperitate (în special aur și argint).

În acest sens, având în vedere aglomerația specifică acestor momente de sărbătoare, jandarmii vă recomandă să aveți grijă de bunurile de valoare aflate asupra dumneavoastră. De asemenea, vă recomandăm să respectați măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine și, cel mai important, să supravegheați cu atenție copiii care vă însoțesc, iar în cazul în care i-ați pierdut din vedere și nu îi găsiți imediat, să solicitați în cel mai scurt timp sprijinul jandarmilor aflați în dispozitivul de misiune”, a precizat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul IJJ Botoșani.

Nu în ultimul rând, jandarmii recomandă să nu încurajați folosirea de către copii a articolelor pirotehnice de divertisment, din cauza riscurilor la care se pot expune și a potențialului pericol pentru sănătate.

Având în vedere că în municipiul Botoșani, în data de 31 decembrie, începând cu ora 19.00, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Cuza Vodă, de la intersecția cu strada Ștefan Luchian până la intersecția cu strada Arhimandrit Marchian, conducătorii auto sunt sfătuiți să aleagă alte trasee de deplasare.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.5 ° C
19.6 °
16.1 °
44 %
0.9kmh
100 %
joi
16 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...