marți, septembrie 9, 2025
AcasăLocal BTZilele Eminescu începute cu vernisajul unei expoziţii stradale

Zilele Eminescu începute cu vernisajul unei expoziţii stradale

Ieri, la Botoşani au început manifestările dedicate poetului naţional Mihai Eminescu. Cu acest prilej a fost vernisată o expoziţie stradală deosebită, în parcul Mihai EMinescu, care conţine 68 de poeţi contemporani cu Eminescu, realizată în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană “George Coşbuc” din Bistriţa-Năsăud.

Expoziția a fost concepută sub aspect grafic de Liliana Grecu, selecție și texte – Lucia Țurcanu.

Ideea acestei expoziții a venit de la o antologie, “Poeții de pe vremea lui Eminescu”, făcută de Eugen Lungu acum câțiva ani. În această antologie erau 18 poeți junimiști care l-au cunoscut pe Eminescu. Deci ne-am gândit să facem o expoziție în care să fie prezentat mult mai larg contextul poetic în care a scris și a publicat Mihai Eminescu. Astfel că în această expoziție am inclus poeți care au scris în limba română în tot spațiul românesc. Sunt poeți din Transilvania, Moldova, Țara Românească, Bucovina. Sunt 68 de poeți”, a declarat Lucia Țurcanu, cercetător științific la Memorialului Ipotești, pentru Radio România Actualităţi.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
17.3 ° C
18.8 °
16.6 °
90 %
1kmh
100 %
mar
17 °
mie
29 °
J
24 °
vin
18 °
S
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Imagine cu politicieni religioși, cu tablouri cu sfinți în spate, discutând cu poporul.

EDITORIAL

Recent, un fotbalista de la FCU Craiova, Vladislav Blănuță, cetățean al Republicii Moldova, s-a transferat la echipa ucraineană Dinamo Kiev. Până aici, toate bune...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...