sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTZilele Eminescu începute cu vernisajul unei expoziţii stradale

Zilele Eminescu începute cu vernisajul unei expoziţii stradale

Ieri, la Botoşani au început manifestările dedicate poetului naţional Mihai Eminescu. Cu acest prilej a fost vernisată o expoziţie stradală deosebită, în parcul Mihai EMinescu, care conţine 68 de poeţi contemporani cu Eminescu, realizată în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” din Bistriţa-Năsăud.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Expoziția a fost concepută sub aspect grafic de Liliana Grecu, selecție și texte – Lucia Țurcanu.

Ideea acestei expoziții a venit de la o antologie, „Poeții de pe vremea lui Eminescu”, făcută de Eugen Lungu acum câțiva ani. În această antologie erau 18 poeți junimiști care l-au cunoscut pe Eminescu. Deci ne-am gândit să facem o expoziție în care să fie prezentat mult mai larg contextul poetic în care a scris și a publicat Mihai Eminescu. Astfel că în această expoziție am inclus poeți care au scris în limba română în tot spațiul românesc. Sunt poeți din Transilvania, Moldova, Țara Românească, Bucovina. Sunt 68 de poeți”, a declarat Lucia Țurcanu, cercetător științific la Memorialului Ipotești, pentru Radio România Actualităţi.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...