spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTZeci de mii de botoşăneni au ales să se vaccineze antigripal

Zeci de mii de botoşăneni au ales să se vaccineze antigripal

Botoşănenii au renunţat complet la vaccinarea împotriva Covid. Tot mai mulţi au ales, însă, să se vaccineze antigripal în acest an.

Peste 25.000 de doze de vaccin gripal au fost utilizate în această iarnă, numai din stocurile DSP. La acestea se adaugă alte câteva mii achiziţionate de botoşăneni, din farmacii. „În acest an au fost primite de la Bucureşti 26.789 de doze de vaccin gripal. Dintre acestea, 25.457 au fost deja administrate prin medicii de familie. În frigiderele DSP nu au mai rămas doze de vaccin. Nici nu se va mai solicita o nouă cantitate”, a preciza Gabriela Ioniţă, purtător de cuvânt al DSP Botoșani.

În prima tranşă, vaccinul a fost administrat persoanelor cu afecţiuni cronice şi persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani. De asemenea, gravidelor, copiilor, persoanelor care lucrează în unităţile de ocrotire socială, dar şi cadrelor medicale din spitale.

În ceea ce priveşte persoanele care au imunizate prin intermediul cabinetelor medicilor de familie, acestea au fost în special cele aflate la risc. Persoane cu vârsta peste 65 de ani, una din categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide conform strategiei MS şi recomandărilor OMS şi ECDC.

În prezent numărul cazurilor de gripă este tot mai mult în creştere. Astfel, şi cererea botoşănenilor în farmacii a crescut, deşi au avut acces gratuit la vaccin din toamnă.

Medicii recomandă respectarea măsurilor de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare). Acestea sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
17.7 ° C
18.3 °
15.5 °
60 %
3.1kmh
4 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...