marți, februarie 11, 2025
AcasăLocal BTBărbat reținut pentru furt și braconaj cinegetic

Bărbat reținut pentru furt și braconaj cinegetic

La data de 16 februarie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 35 de ani, din comuna Copălău. Acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt și braconaj cinegetic.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că în luna ianuarie 2023, acesta, ar fi montat pe un teren aflat în extravilanul comunei Copălău, lațuri folosite pentru vânarea animalelor sălbatice, în care s-au prins 5 ovine aflate la pășunat, ulterior bărbatul însușindu-și-le pe nedrept. Valoarea prejudiciului cauzat a fost estimat la 5.000 de lei, fiind recuperat parțial și restituit persoanei vătămate.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
-6.1 ° C
-5.4 °
-6.1 °
89 %
0.4kmh
46 %
mar
1 °
mie
2 °
joi
4 °
vin
5 °
sâm
0 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când e mai aglomerat, e permis și acest gen de parcare.

EDITORIAL

Cu tot balamucul acestor zile, scandalul câinilor uciși la Carasa a trecut cam nebăgat în seamă. Pe bune, la ce scandaluri, luări de poziție...

EPIGRAMA ZILEI

La Solitaire, de bună seamă Sunt reguli de necontestat : Nu pui băiatul peste damă Și nici ... popa peste băiat!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...