Cu o întârziere de aproape un an, lucrările de restaurare a clădirii care adăpostește Muzeul Județean Botoșani vor demara luna aceasta.
Reprezentanții Companiei Naționale de Investiții (CNI) au fost predat constructorului amplasamentul și au emis ordinul de începere a lucrărilor, faza a II-a, adică execuția lucrărilor de modernizare și reabilitare, iar constructorul a început organizarea de șantier.
Ce presupune reabilitarea
Proiectul de reabilitare presupune lucrări de amploare care se vor întinde pe o perioadă de 36 de luni. Vor trebui consolidate fundația și pereții de piatră de la demisol prin injectarea în masa zidăriei de mortar fluid, vor fi consolidați șpaleții cu bolți de la demisol, se vor efectua placări cu plase sudate pe traseul fisurilor/crăpăturilor cu tencuială armată și realizarea unor cămășuieli armate cu bare independente cu grosime de 15 centimetri, pe fața interioară a bolților de la demisol. Se va interveni și se vor reface tencuiala, finisajele, dar și elementele decorative.
Printre lucrările prinse în proiect se regăsește și înălțarea mansardei clădirii și amenajarea aici a spațiilor administrative. Astfel se va extinde spațiul expozițional de la 17 săli la 23 de săli de expunere. În plus se vor crea noi spații pentru ateliere creative și săli multimedia. Valoarea totală a proiectului se ridică la 36 de milioane de lei, din care partea de cofinanțare pe care o asigura Consiliul Județean este de aproximativ 577 de mii de lei.
Întârzierea în lansarea lucrărilor de restaurare va costa Consiliul Județean
În schimb, întârzierea în lansarea lucrărilor de restaurare va costa Consiliul Județean. Asta pentru că muzeul a fost nevoit să se mute în chirie la Sucursala CEC Bank și va trebui să plătească lunar o chirie către unitate bancară pentru toate spațiile utilizate. Cei din conducerea Consiliului Județean anunțaseră încă din noiembrie 2021 că amplasamentul a fost predat către CNI și asocierii condusă de SC Smeogal Construct SRL Iași, care ar trebui să realizeze lucrările de modernizare și reabilitare a clădirii. Totodată, ordinul de începere a lucrărilor ar fi fost semnat pe 15 decembrie 2021, însă muncitorii și-au făcut apariția abia la începutul acestei săptămâni.
În februarie a.c., de exemplu, muzeul era închis, nu erau aduse niciun fel de materiale de construcții, iar imobilul arăta de parcă fusese părăsit. În schimb, pe ușa de la intrare trona un anunț prin care eventualii vizitatori erau anunțați că muzeul este închis de la 1 martie 2022 și s-a mutat în sediul din Piața Revoluției nr. 7 (n.r. – sediul sucursalei CEC Bank). Prin urmare, în primul an nu s-a făcut nimic din lucrările menționate în proiectul de reabilitare. Ba mai mult, în clădire au mai rămas câteva dulapuri grele, vechi de 200 de ani, care nu au putut fi mutate din cauza greutății lor, dar vor fi transferate dintr-o sală în alta, în funcție de cum va lucra constructorul.
Lucrările de restaurare ar trebui finalizate până cel târziu în primăvara lui 2025. Cel puțin așa spera directorul Aurel Melniciuc, în vara anului trecut. Rămâne de văzut dacă constructorul va respecta acesta termen.
Clădire construită la începutul secolului XX
Clădirea care adăpostește Muzeul Județean de Istorie Botoșani a fost ani de-a rândul Palatul Administrativ al Județului. Ea a fost construită la începutul secolului XX după proiectul arhitectului Petre Antonescu, cel care a mai făcut Primăria Bucureștiului, Arcul de Triumf, Cazinourile din Sinaia și Constanța, precum și multe locuințe particulare aflate acum în patrimoniul național.
Actul de naștere a fost semnat în trei exemplare, la 31 octombrie 1904. Un exemplar a fost trimis la Arhivele statului din București, un exemplar a rămas la Prefectură, iar unul a fost introdus într-un tub metalic, alături de monede din acea vreme, iar tubul a fost îngropat în temelia clădirii.
Piatra de temelie a fost pusă pe 4 octombrie 1904, dar lucrările au început abia în martie 1905. La 28 noiembrie 1906, construcția a fost finalizată, iar conducerea județului de atunci a dedicat această clădire jubileului celor 40 de ani de domnie a regelui Carol I. De-a lungul anilor, clădirea a găzduit Prefectura, Consiliul Județean, biroul medicului șef al județului, biroul medicului șef veterinar, cel al inspectorului șef de poliție, instituția de coordonare a învățământului și a cultelor, iar din 1977 adăpostește Muzeul Județean de Istorie.