Astăzi, la redeschiderea laboratorului de analize din cadrul Spitalului Județean de Urgenţă „Mavromati”, managerul spitalului, Doina Caba, a transmis un mesaj botoșănenilor.
„Vreau să transmit populației un gând de-al nostru comun. Mi-aș dori să aibă încredere în serviciile acordate de către Spitalul Județean, nu suntem perfecți, ne vom îmbunătăți activitatea. Despre laboratorul din Marchian pot spune că este acreditat RENAR, deci are verificare anuală, asta arată calitatea serviciului. Avem contracte cu alte laboratoare pentru control extern de calitate și periodic facem control intern de calitate. Rog pe toți pacienții să aibă încredere în noi”, a spus Doina Caba.
Laboratorul de analize din cadrul Spitalului Județean de Urgenţă „Mavromati” a fost, vineri, 3 martie, redeschis. Au participat atât reprezentanţi ai spitalului, cât şi ai CJ.
Acesta a trecut printr-un proces de modernizare. Lucrările au fost finanţate de Consiliul Judeţean şi din bugetul propriu al spitalului.