sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTWeekend cu spectacole la Teatrul „Eminescu”

Weekend cu spectacole la Teatrul „Eminescu”

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani invită spectatorii, în acest sfârșit de săptămână, la spectacolele „Ivan Turbincă” după Ion Creangă și „La Academie” de Alexandra Felseghi.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 18 00, la Casa Tineretului, poate fi urmărit spectacolul „Ivan Turbincă” după Ion Creangă, regizat de Ion Sapdaru. Scenografia spectacolului este
semnată de Mihai Pastramagiu, coregrafia de Victoria Bucun, iar din distribuție fac parte actorii: Bogdan Horga, Andreea Moţcu, Ella Nistor, Alexandra Vicol, Lorena-Petronela Chiribuţă, Silvia Răileanu, Bogdan Muncaciu, Sorin Ciofu, Cezar Amitroaei, Florin Aioniţoaei, Gheorghe Frunză, Alexandru Dobynciuc.

Spectacolul „Ivan Turbincă” este o dramatizare a regizorului Ion Sapdaru după unul dintre cei mai importanți scriitori clasici români – Ion Creangă. Povestea este transformată dintr-un basm într-o metaforă a destinului uman, dar mai ales, o meditaţie pe tema relaţiei omului cu moartea. Dorinţa protagonistului de a opri timpul se izbeşte inevitabil de perspectiva unei veşnicii plictisitoare şi chinuitoare deopotrivă, astfel încât finitudinea existenţei umane devine o binecuvântare refuzată de divinitate. Episoadele de meditaţie filosofică sunt alternate cu multiple momente specifice folclorului românesc.

Astfel, sunt înserate dansuri tradiționale, care sunt susținute de muzica populară, specifică mai ales zonei din care provine teatrul nostru. De asemenea sunt folosite elemente din teatrul cu măști, tradiție care aparține patrimoniului național românesc.

Tribut adus mediului rural românesc

Duminică, 2 aprilie, de la ora 18.00, tot la Casa Tineretului, va avea loc spectacolul „La Academie” de Alexandra Felseghi, regizat de Andrei Măjeri. Scenografia spectacolului este semnată de Adrian Balcău, coregrafia de Victoria Bucun, iar sound-design-ul de Adrian Piciorea. Actorii care vor interpreta personajele piesei sunt Gina Patrașcu-Zamfirache, Dana Bucătaru, Crenola Muncaciu, Cezar Amitroaei, Ioan Crețescu, Răzvan Amitroaei, Gheorghe Frunză, Sorin Ciofu, Radu Dragoș și elevii Ionuț Crețu, Matei Său.

„LA ACADEMIE este prima mea abordare a ceea ce se cheamă «teatru popular», un tribut adus mediului rural românesc, căruia îi aparțin și de la care mă revendic. Am lăsat toți porii deschiși către durerea celor care urlă din spatele unui mare râs, a unor grimase exprimate prin ludic și grotesc.

Pociți, sleiți de forțe și adunați de spate, de munci, de abandon și bătrânețe, ei reușesc să-și descrețească frunțile, organizându-și propriile bucurii, imaginându-și libertăți și înșfăcându-și soarta chiar de gât. Ei sunt puternici, mândri și frumoși. Sunt liberi. Spectacolul nostru poate fi receptat ca o comedie pastorală, agrestă, bucolică, câmpenească, rustică sau rurală… Pe scurt, cu țărani. Dar poate fi și, totodată, răsturnat spre o tragedie în desfășurare. Spre un iminent cataclism”, a declarat regizorul Andrei Măjeri.

Durata spectacolului: 1 h 50 minute (fără pauză), iar intrarea în sala de spectacol se face la ora 17:45.

Pretul unui bilet pentru ambele spectacole este 36 lei și 18 lei pentru elevi, studenți, pensionari. Biletele se găsesc la Casa Tineretului, la Agenția Teatrală din incinta Cinematografului „Unirea” și pe https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...