luni, martie 24, 2025
AcasăLocal BTDosar penal pentru un șofer prins cu permis fals

Dosar penal pentru un șofer prins cu permis fals

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, care a prezentat la control un permis de conducere nerecunoscut de statul român.

S-a întâmplat miercuri, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut – I.T.P.F. Iași, când s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieşire din țară, un cetățean Republica Moldova în vârstă de 55 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în România.

Bărbatul a prezentat la control un permis de conducere eliberat de autorităţile din regiunea Transnistria, având imprimate datele și fotografia sa, document ce nu este recunoscut de statul român.

Cu privire la cele constatate, acesta a declarat că nu cunoştea că documentul nu este recunoscut de statul român, iar în Republica Moldova poate circula fără probleme cu acest permis.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. La finalizarea cercetărilor, se vor lua măsurile legale care se impun.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
7.7 ° C
7.7 °
5.5 °
84 %
5.3kmh
94 %
lun
16 °
mar
17 °
mie
16 °
J
11 °
vin
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La CJ s-au mai lăsat niște găuri prin gard, să se vadă că se lucrează.

EDITORIAL

E important să înțelegem dacă am învățat ceva din lecțiile primite în ultimele luni, în materie de democrație sau de cât de repede poate...

EPIGRAMA ZILEI

„Doamne, ce sinistră soartă!” - Începu Mircea să plângă - „Cum să joci cu George-n poartă Și cu Dan, extremă stângă?” -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...