spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTExpoziție personală a pictorului Petru Diaconu la Botoșani

Expoziție personală a pictorului Petru Diaconu la Botoșani

Muzeul Județean Botoșani, prin Secția Artă Plastică – Etnografie, găzduiește, în perioada 9-30 aprilie 2023, expoziția personală ,,Petru Diaconu – pictură și reliefuri (arte-facte)”.
Vernisajul va avea loc duminică, 9 aprilie 2023, ora 11.30, la Colecția de Artă (Piața Revoluției, lângă Galeriile de Artă ,,Ștefan Luchian” Botoșani. Curator este Ana Coșereanu, muzeograf, iar evenimentul va fi prezentat de Emil Nicolae, poet și critic, și Ana Coșereanu.
Artistul, născut pe 24 martie 1949, în comuna Dobreni, a debutat la Iaşi în 1979, în cadrul unei expoziții colective. În 1986 a deschis la Iaşi o expoziţie retrospectivă, iar în 1989 a colaborat la revista Flacăra din Bucureşti. Printre expoziţiile din Piatra-Neamţ s-au remarcat „Exerciţii de culoare” I şi II, din 2004-2005.
Petru Diaconu a fost prezent la Botoșani în perioada 1-15 iulie 2022, alături de Arcadie Răileanu, un alt artist nemțean, în cadrul expoziției ,,Călătorie în imaginar”. Operele sale numeroase, expuse de-a lungul anilor în galerii de artă din ţară şi din străinătate, prezente în diverse colecţii private, demonstrează un evident simţ al culorii.
Referindu-se la creația sa artistică, criticul de artă Lucian Strochi afirma: ,,La Petru Diaconu lutul zboară, cântă, vorbeşte, se însufleţeşte, devine permanent altceva, sunet, culoare, ritm, nelinişte. Picturile lui plac, par calme, dar ele anunţă furtuni teribile, tornade, punând, în parantezele destinului, existenţa noastră prea liniară. Cu aripa de înger sau cu gheara de diavol, Petru Diaconu scrijeleşte suprafaţa tabloului, redescoperind culoarea”.
Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
7.9 ° C
10.6 °
7.2 °
91 %
2.1kmh
51 %
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
12 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...