vineri, iulie 11, 2025
AcasăLocal BTO tânără a născut un făt mort în casa socrilor

O tânără a născut un făt mort în casa socrilor

O tânără în vârstă de 24 de ani, din Botoșani, a născut un făt mort. Tragedia a avut loc în județul Neamț, marți dimineață.

Potrivit stirineamt.ro, incidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 5:00, când un echipaj de Ambulanță a fost solicitat în localitatea Valea Ursului.

La fața locului s-a deplasat un echipaj cu asistent medical, pacienta fiind transportată la Spitalul Municipal din Roman. Potrivit reprezentanților spitalului din Roman, pacienta era hipertensivă și însărcinată în 36 de săptămâni, iar acum este stabilă.

Din primele informații, tânăra este din județul Botoșani și se afla la imobilul socrilor săi din localitatea Valea Ursului.

„Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
12.8 ° C
13.8 °
12.8 °
94 %
1.1kmh
100 %
vin
25 °
S
27 °
D
31 °
lun
34 °
mar
29 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...