marți, iulie 15, 2025
AcasăLocal BTProiecte de peste 100 de milioane de euro pentru două spitale noi...

Proiecte de peste 100 de milioane de euro pentru două spitale noi în municipiu (video)

La patru luni după ce s-au plâns că nu au fost luați în calculul noilor spitale finanțate prin PNRR, cei din CJ au reușit și au finalizat proiectele pentru două unități sanitare noi din municipiu.

Astfel, ar urma să fie construite două spitale noi de Psihiatrie și Pediatrie.

Spitalul de Psihiatrie va fi construit pe un teren situat în strada I.C. Brătianu nr. 116. Valoarea lucrărilor va fi în jur de 56 milioane de euro. Unitatea medicală ar urma să fie construită din fonduri europene prin Programul de Sănătate.

Consilierii județeni au votat proiectul „privind aprobarea documentației tehnico – economice și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii ,,Construire clădire cu destinație Psihiatrie, str. I.C. Brătianu nr.116, municipiul Botoșani, județul Botoșani” „În baza studiilor și analizelor efectuate a rezultat o valoare a investiției de 277.075.309,82 lei, inclusiv TVA, adică a echivalentului de 56 milioane de euro. Documentația tehnico -economică a fost avizată în Comisia Tehnico-Economică a Consiliului Județean”.
Un nou spital de Pediatrie

Consilierii județeni vor aproba, de asemenea, în ședința extraordinară de vineri, documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico – economici pentru obiectivul de investiție ,,Construire clădire cu destinație Pediatrie”, ce presupune construcția unui nou corp de clădire în incinta secției. Valoarea noului Spital de Pediatrie este de 381.474.943,14 lei.

Corp cu cinci etaje

Potrivit proiectului de Hotărâre de Consiliu Județean, noul corp de clădire amenajat în cadrul secției exterioare pediatrie, care va avea cinci etaje și va fi construit în forma literei H., va avea în componență următoarele structuri funcționale: Serviciul primire internare pacienți; Unitate de primiri urgențe – punct lucru pediatrie; Ambulatoriu integrat; Spitalizare de zi; Laborator analize medicale; Laborator imagistica medicala; Farmacie; Bloc operator cu 4 Săli operație; Sterilizare; Compartiment ATI cu 10 paturi; Secția Pediatrie cu 70 paturi; Secția Chirurgie Pediatrică cu 45 paturi; Spălătorie; Bloc alimentar; Bucătărie dietetică; Secție Recuperare Medicină Fizică și Balneologie + Compartiment Recuperare Medicala Neuro-Psiho-Motorie și posttraumatică – 40 paturi din care 15 RNPM; Secție Psihiatrie Pediatrică – 25 paturi; Laborator Recuperare Medicină Fizică și Balneologie (baza tratament copii); Centru Sănătate Mintală Copii; SPIAAM; Stație oxigen; Rezervă apă potabilă; Centrala termică, vestiare personal.

 

 

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
20.1 ° C
21.6 °
20 °
78 %
1.5kmh
14 %
lun
20 °
mar
31 °
mie
26 °
J
26 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Primăria ar face orice pentru banii din noi locuri de parcare. Inclusiv să blocheze scări sau căi de acces.

EDITORIAL

Tonul hotărât al premierului, impresia de seriozitate și imaginea de „să facem treabă” se sparg în improvizații administrative și promisiuni pe care nu are...

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a apărut în vis Nicolaescu Și am aflat ceva de m-au cuprins fiorii: Tandemul Iliescu-Isărescu Îi cere să continue „Nemuritorii”!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...