spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTAccident grav cu șase răniți. O familie de ucraineni a ajuns la spital (video)

Accident grav cu șase răniți. O familie de ucraineni a ajuns la spital (video)

Șase persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe raza localității Vârfu Câmpului. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

Accidentul a avut loc joi la amiază, într-o intersecţie în care au loc tot mai multe accidente. Un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 41 ani, din Ucraina, nu a oprit la indicatorul STOP. Maşina condusă de aceasta se deplasa pe DN 29 C, dinspre orașul Siret înspre municipiul Botoșani. Maşina a ajuns în intersecția cu DN 29 A, împrejurare în care întra în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Dorohoi, care circula pe drumul cu prioritate. Conducătoarea auto nu se afla sub influența alcoolului. Celălat șofer nu a putut fi testat. Se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani și Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD, din care una de terapie intensivă mobilă, dar și două ambulanțe SAJ Botoșani.

Aceștia au găsit șase persoane rănite, patru femei, dintre care una însărcinată, un bărbat și un băiețel de un an și șapte luni. Toate victimele erau ieșite din mașini. Acestea au fost preluate de echipajele medicale și transportate la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor. Din cauza avariilor suferite de cele două autoturisme, la fața locului au fost solicitate două platforme SOS Savencu. Autospecialele au ridicat epavele auto și le-au transportat la un service pentru expertiza tehnică.

Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.7 ° C
12.7 °
9.3 °
66 %
0.5kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...