luni, decembrie 2, 2024
HomeLocal BTCaravana UNATC vine la Botoșani

Caravana UNATC vine la Botoșani

Vineri, 19 mai, Caravana UNATC ajunge la Botoșani. Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” (UNATC) București împreună cu Teatrul Național „Mihai Eminescu” Botoșani, pun la dispoziția publicului botoșănean două spectacole de teatru pur românești.

Astfel, de la ora 13:00, la Casa Tineretului, poate fi vizionat spectacolul de dramă „Absolutul Pierdut”. Pornind de la piesele de teatru ,,Jocul ielelor” și ,,Suflete tari”, povestea producției îmbină dorința de instaurare a justiției absolute ca formă supremă de organizare a societății, respectiv descoperirea iubirii absolute în care nimic din ce e omenesc nu ar mai putea avea loc.

Spectacol interactiv

,,Absolutul pierduteste o creație scenică ce se adresează spectatorului de azi nu doar prin faptul că pune în dezbatere preocupări și trăiri general umane, ci și prin modul interactiv în care e construit, spectatorul este invitat să opteze direcția de desfășurare a acțiunii. Astfel, după partea întâi, în care sunt prezentate toate personajele și problemele lor majore, la pauză, prin scanarea unui Cod QR spectatorii vor alege ce doresc să vadă în partea a doua, căutarea dreptății absolute, ,,Jocul ielelor” sau căutarea iubirii absolute, ,,Suflete tari”.

Personajele universului dreptății absolute sunt interpretate de Eduard Chimac, Tony Macpela, Daria Crișan, Ana Boeru, Mihnea Cârjan, Mihnea Chelu, Horațiu Băcilă, Valentina Boldurescu, Alexia Caras, Anastasia Dade. Iar personajele universului iubirii absolute sunt jucate de Vlad Crudu, Radu Ștefan Bănică, Teodora Crișan, Ana Avram, Fabian Ciobanu, Denis Budăi, Bianca Archip și Ciprian Chiujdea. Coordonatorii proiectului sunt Bogdana Darie Crețu și Ionuț Niculae. Scenografia aparține lui Alexandra Secăreanu, ilustrația muzicală lui Ionuț Niculae. Consilier video este Doru Nițescu. De mișcare scenică s-a ocupat Ciprian Chiujdea, de Light Design a fost responsabil Sebastian Cojenel, iar de tehnic Victor Constantinescu, Antonel Donea, Ion Mădescu, Petruța Roman. Costumier este Valentina Uță și Maria Sălcianu. Mitu Dumitrașcu este regizor tehnic.

„D’ale Carnavalului”, un spectacol despre actualitate

Al doilea spectacol este ,,D’ale Carnavalului” de Ion Luca Caragiale, care va începe la ora 19:00. Spumoasa comedie prezintă universul atât de personal al ființei naționale, încât nu va pieri niciodată. Umorul lui nestăvilit, vorba care stârnește hohote de râs și situațiile care încurcă și descurcă eroi și eroine de mahala, fac din Caragiale un prieten prețios. E acel creator de frumos la care ne întoarcem mereu fără să simțim în vreun fel diferența de vârstă care crește de la an de an.
Madamele și domnii lui Caragiale, Miticii și Bibicii, Mițele și Didinele, cu patosul lor demn de personaje antice sunt permanent parte din noi. Îi regăsim zi de zi, îi recunoaștem și râdem împreună cu ei ca într-un veșnic carnaval. Lumea lor e lumea noastră: haz de necaz, râsu’-plânsu’, gluma bună la care se râde în hohote și neapărat finalul fericit.

Din distribuție fac parte Fabian Ciobanu, Anthony Deaibes, Mihnea Cârjan, Mihnea Chelu, Denis Budăi, Ciprian Chiujdea, Radu Ștefan Bănică, Vlad Crudu, Eduard Chimac, Horațiu Băcilă, Daria Crișan, Valentina Boldurescu, Bianca Archip,  Alexia Caras, Anastasia Dade, Ana Boeru, Cătălina Florea, Rania Zane, Teodora Tudose, Alia Andrei, Elena Asofie, Cristian Popescu, Costinel Antone, Andrei Rosz, Costin Sărățeanu. Bogdana Darie Crețu și Ionuț Niculae sunt coordonatorii proiectului. Scenografia este semnată de Alexia Dobre și Maria Ordean, coordonator scenografie este Ștefan Caragiu și Maria Alexandra Ivan, iar de mișcare scenică sunt responsabili Cristina Danu, Valentina Boldurescu și Ciprian Chiujdea.

Acces gratuit

Intrarea este liberă pentru ambele spectacole. Însă este necesară rezervarea locului prin mesaj la numărul de telefon 0745307442, unde trebuie specificat numele spectacolului, numărul de persoane pe rezervare și numele spectatorilor. Rezervarea se mai poate face și prin completarea formularului https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSesuLeh5t_X5xyGYpLi0taFOAs1zqP03Wv5r89tXmKOImEmmA/viewform.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
nori împrăștiați
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
89 %
2.7kmh
45 %
lun
5 °
mar
5 °
mie
4 °
joi
2 °
vin
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cu ocazia renumărării voturilor, a trecut și prefectul la munca de jos.

EDITORIAL

Indiferent cine a câștigat ieri și indiferent cine va câștiga lunea viitoare, cu toții vor avea o misiune extrem de dificilă: să facă echilibristică...

EPIGRAMA ZILEI

Ar înflori România Iute și fără efort Dacă am da la export Tupeul, lenea, prostia!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...