sâmbătă, februarie 8, 2025
AcasăLocal BTPremii obținute de Ansamblul de cântece și dansuri populare „Mugurelul-Mărgineanca”, la mai...

Premii obținute de Ansamblul de cântece și dansuri populare „Mugurelul-Mărgineanca”, la mai multe concursuri din țară

Ansamblul de cântece și dansuri populare „Mugurelul-Mărgineanca”, de la Clubul Copiilor Dorohoi, a obținut premii importante la mai multe concursuri din țară.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Astfel, ansamblul a obținut, în acest weekend, 3 premii I și un premiu III. Ansamblul este condus de profesorul Marcel Dupu, iar coregraf este maestrul Valentin Rarău.

Este vorba de Trofeul Festivalului Internațional de Folclor pentru Copii și Tineret “Am fost, ș-om fi”, ediția a XXV-a, Sighetu Marmației și Trofeul Festivalului Național de cântece și dansuri tradiționale – “Hori și joc în Maramureș” din cadrul Proiectului Național “ENROLL FOR FUN”, ediția a V-a.

Ansamblul a mai obținut Premiul I pentru Grup Vocal Botoșani, secțiunea Grup Vocal; Premiul I pentru Ionescu Rareș, secțiune Solist Instrumentist și Premiul III pentru Ionescu Rareș și Sandu Cosmin, secțiunea Solist Instrumentist-Duet.

„Încă un Trofeu obținut de Ansamblul de cantece și dansuri populare „Mugurelul-Mărgineanca” obținut la Festivalul Național de cântece și dansuri tradiționale „Hori și joc in Maramureș” organizat de Palatul Copiilor Baia Mare și Clubul Copiilor Șomcuta Mare în cadrul proiectului Național „EMROLL FOR FUN”, ediția a V-a”, a transmis Marcel Dupu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
-2.2 ° C
-0.4 °
-2.2 °
82 %
0.7kmh
43 %
sâm
2 °
Dum
2 °
lun
1 °
mar
1 °
mie
-3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Momentul acela în care o iei cu camionul pe un drum care pare liber și ajungi în fața poliției.

EDITORIAL

O bună bucată de timp am fost adeptul ideii că pensionarii, sau buneii cum îi mai numesc unii politicieni pentru a-i sensibiliza, constituie principala...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă stau și mă gândesc, Ținuta lor este justă Pentru că este firesc Bărbații să umble-n ... fustă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...