spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTProtest masiv al taximetriștilor din Botoșani (video)

Protest masiv al taximetriștilor din Botoșani (video)

Aproximativ 200 de taximetriști din municipiul Botoșani au protestat, marți, împotriva companiilor de transport public alternativ, deplasându-se în coloane pe arterele principale din oraș. Circulația a fost blocată.

Protestatarii cer interzicerea serviciilor ridesharing, pe motiv că nu respectă principiul loialității concurenței în raport cu firmele de taxi, autorizate ca furnizori de servicii publice. Taximetriștii s-au adunat în Parcul de Agrement „Cornișa”, în jurul orei 11:00, de unde au pornit spre strada Sucevei, Calea Națională, străzile Marchian și Cuza Vodă, însoțiți de echipaje de poliție şi jandarmi.

„Taxiurile sunt limitate la numărul de locuitori, iar Primăria a eliberat numărul maxim de autorizații. Cei de la transportul alternativ fac același tip de serviciu cum fac taxiurile, dar ei nu sunt limitați”, a spus unul dintre protestatari.

„Actele la Bolt nu sunt în regulă. La taximetrie există autorizație, în timp ce la Bolt și Uber patronul își autorizează câte mașini vrea el. Prețul îl face cum vrea el, când le ridică, când le coboară. Omul de multe ori nu e mulțumit, îi ia banii de pe card cât vrea și cum vrea, când ia mai puțin, când îi ia mai mult. Cei care au autorizație nu mai au clienți pentru că pe toți îi ia Bolt. Sunt zile când am plecat și cu 20-30 de lei acasă. Stai o zi la lucru și când te duci acasă ai familie și cheltuieli. Era mai bine înainte, erau mai mulți clienți. Situația e foarte gravă, ce fac ei e un fel de piraterie atâta timp cât nu au toate actele în regulă și nu sunt autorizați complet”, a explicat un alt taximetrist.

Protestul a fost organizat de Camera Taximetriștilor. O parte dintre cei care s-au alăturat mişcării aveau lipite pe lunetă mesaje prin care cer eliminarea transportului alternativ.

În municipiul au fost emise 480 de autorizații de taxi, conform datelor centralizate de Primărie.

Proteste ale taximetriştilor și în marile oraşe din ţară

Proteste au fost și în mai multe orașe din țară. De exemplu, La Ploieşti și Timișoara peste 100 de taximetre au participat la protest. Protestatarii spun că şoferii care practică transportul alternativ le fac concurenţă neloială, nu plătesc taxe şi practică tarife mult mai mici. Acest lucru, spun ei, conduce la intrarea în colaps a activităţii de taximetrie şi la pierderea a zeci de mii de locuri de muncă la nivelul întregii ţări.

În Suceava, sute de taximetrişti au circulat în coloană pe străzile din municipiu, claxonând îndelung pe întreg traseul.

Şi la Braşov taximetriştii s-au încolonat şi au ieşit la protest, provocând nemulţumirea unora dintre participanţii la trafic. La Cluj Napoca, traseul stabilit pentru protest a inclus sediile principalelor instituţii: Primăria, biroul de taxe şi impozite, ANAF, Consiliul Local, Prefectura şi, la final, Autoritatea Rutieră Română, potrivit G4media.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.9 ° C
15.9 °
15.9 °
69 %
2.9kmh
98 %
vin
15 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...