Sunt zmei până se întâlnesc cu forțele de ordine, iar când îi văd pe polițiști încearcă să dea bir cu fugiții. Așa reacționează mulți dintre teribiliștii care cred că pot să facă orice pe șosele.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Luni, de exemplu, pe 3 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29 B, un autoturism condus de un tânăr din comuna Mihai Eminescu, care la vederea autospecialei a frânat brusc și a efectuat manevra de mers înapoi. Ulterior, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că cel de la volanul autoturismului nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.