miercuri, iulie 2, 2025
AcasăLocal BTExperiență inedită pentru câțiva elevi din Botoșani. Au fost „militari pentru o...

Experiență inedită pentru câțiva elevi din Botoșani. Au fost „militari pentru o zi”

Miercuri, pe 5 iulie a.c., militarii din cadrul Batalionului 335 Artilerie le-au prezentat elevilor modul în care decurge o zi de instrucție pentru artileriști. Astfel, elevi din cadrul Liceului „Dimitrie Negreanu” din Botoșani au participat la raportul și inspecția de dimineață, arborarea drapelului precum și la ședința de educație fizică militară, fiind încântați să încerce pasul de defilare.

Terenul de instrucție le-a atras cel mai mult atenția, acolo au văzut cum decurge instrucția precum și echipamentele militare din dotare. Totodată, în cadrul activității a fost prezentată oferta educațională a Ministerului Apărării Naționale de către personalul din cadrul Biroului Informare Recrutare.

foto – Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” Botoșani

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
12.2 ° C
13.3 °
12.2 °
77 %
2.1kmh
4 %
mie
29 °
J
30 °
vin
32 °
S
25 °
D
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Patriotismul ajunge şi la tarabă. Că nu orice roşie vine de pe ogoarele patriei.

EDITORIAL

Ani întregi botoșănenii s-au tot plâns de bicicliștii de pe Pietonalul Unirii și, de parcă bicicliștii nu erau de ajuns, în peisaj au apărut...

EPIGRAMA ZILEI

„E lung pământul, ba e lat”- A scris Coșbuc despre toloacă Și uite-așa i-a conturat Pe Klaus și Șoșoacă... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...