spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTLicitații eşuate pentru modernizarea rețelei de termoficare a orașului

Licitații eşuate pentru modernizarea rețelei de termoficare a orașului

Proiectul de extindere și modernizare a rețelei de termoficare din municipiul Botoșani va fi împărțit în patru loturi, după ce primele două licitații organizate pentru contractarea unui constructor au eșuat.

Valoarea lucrărilor este de 45,3 milioane lei, finanțarea provenind din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Investiția presupune reabilitarea a 10 kilometri de rețele termice secundare, de care vor beneficia cinci ansambluri de locuințe.

„Am organizat două licitații. În urma acestor licitații nu am avut niciun câștigător și am decis schimbarea strategiei astfel încât să împărțim finanțarea pe 4 loturi și să avem 4 licitații separate. Poate în această manieră vor fi firme interesate care să participe la licitația noastră.

Probabil nu s-au prezentat firme din cauza faptului că prețurile nu au fost în raport cu ce era pe piața, și am indexat aceste valori, dar nu am avut niciun câștigător, chiar dacă avem firme de prestigiu în Botoșani care fac astfel de lucrări. Poate în urma acestor abordări vom avea și un câștigător pentru că se poate veni la licitație pe fiecare dintre cele 4 licitații ale noastre”, a anunțat Cosmin Andrei într-o conferință de presă.

În baza acestui proiect, vor fi racordate la rețeaua de termoficare administrată de societatea comercială Modern Calor SA cel puțin 20 de instituții publice din municipiu, printre care mai multe unități de învățământ, unități de cultură sau spitale.

De asemenea, va fi modernizat sistemul de pompare a agentului termic din centrala de producție a Modern Calor.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
8.7 ° C
12.7 °
7.8 °
70 %
2.4kmh
23 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...