sâmbătă, mai 11, 2024
AcasăLocal BTAutobiografie lansată de omul de cultură Ilie Ion la Botoşani (video)

Autobiografie lansată de omul de cultură Ilie Ion la Botoşani (video)

Câteva zeci de iubitori de cultură s-au adunat luni seară la restaurantul Belvedere din municipiu pentru a participa la o lansare de carte deosebită. Este vorba despre volumul autobiografic ,,Prin labirinturile vieții. Destinul unui om de artă”, scrisă de omul de cultură Ilie Ion. 

Alături de autor au fost prieteni, foști colegi, botoșăneni iubitori de cultură, dar și familia acestuia. Ciprian Andrei Ion, fiul lui Ilie Ion, a fost și el vrăjit de zona artistică și a pășit pe urmele tatălui său. Acesta este în prezent decanul Facultății de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași și doctor în muzicologie.

Vizibil emoționat de discursurile celor veniți pentru a-l susține, Ion Ilie a ținut să le mulțumească și să îi declare parte din realizarea cărții. ,,O carte la care am scris după atâția ani de muncă și după atâtea locuri unde am fost. De fapt, în cele mai multe locuri am dus orchestrele și instituțiile pe care le-am condus. În această seară am vrut să vă mulțumesc dumneavoastră, celor care m-ați ajutat și nu numai să vă mulțumesc, să cred că împreună am realizat multe lucruri”, a transmis autorul Ilie Ion.

Printre cei care au luat cuvântul s-a numărat şi istoricul Gheorghe Median. ,,Cartea acestea este cu totul specială pentru că e o carte autobiografică. Atunci când scrii o carte de acest gen îți asumi foarte mare răspundere pentru că vrei, nu vrei sau mai degrabă vrei, în ea amintești de lucruri care ți-au marcat viața. Amintești de persoane cu care ți s-au intersectat lucrurile. Vorbești despre evenimente care sunt privite în diverse puncte de vedere, iar tu cu punctul tău de vedere”, a spus acesta în debutul evenimentului.

Născut pe meleaguri dobrogene, Ilie Ion s-a stabilit în Moldova odată cu venirea la Iași pentru a urma cursurile de la Conservator. Apoi s-a mutat la Botoșani din 1974 când a venit ca director la Filarmonica din municipiu. De-a lungul anilor a fost la cârma mai multor instituții din Botoșani, de la director de Filarmonică, la director al Centrului de Îndrumare a Creației Populare și al Centrului de Librării. Ion Ilie a fost chiar și viceprimar între anii 2000 și 2004.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.4 ° C
14.6 °
11.1 °
60 %
1.3kmh
100 %
sâm
19 °
Dum
15 °
lun
15 °
mar
16 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru încurajarea sportului se semnalizează clar că există și surse alternative de apă.

EDITORIAL

Nu am idee dacă și câți dintre dumneavoastră ați sesizat începutul schimbării de paradigmă din politica românească. Pentru că cel puțin aici la noi...

EPIGRAMA ZILEI

Elena ce mișca partide În cazul lui, și-a schimbat genul Că altfel, nu-l putea ucide; Deci asasin a fost ... elenul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...