luni, ianuarie 13, 2025
AcasăLocal BTEXCLUSIV: Botoșăneanul împușcat pe Muntele Athos va fi adus cu ambulanța la...

EXCLUSIV: Botoșăneanul împușcat pe Muntele Athos va fi adus cu ambulanța la Botoșani

Bărbatul de 51 de ani din Tudora, care a fost împușcat de un preot român pe Muntele Athos, va ajunge acasă în zilele următoare.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Reprezentanții Ministerului Afacerilor de Externe au intermediat transferul acestuia la Botoșani, în acest sens fiind contactați cei de la Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani, care se vor ocupa de transferul bărbatului.

Potrivit unei adrese oficiale a MAE, bărbatul va fi trimis din Salonic cu o ambulanță până la București, iar de acolo va fi preluat de un echipaj de la Ambulanța Botoșani.

Bărbat împușcat de un preot

Momentan, bărbatul din județul Botoșani se află internat într-un spital din Grecia după ce ar fi fost împuşcat de un preot român. Omul în vârstă de 51 de ani, din Tudora, este muncitor necalificat, şi a fost împușcat pe Muntele Athos de un preot care l-ar fi confundat cu o pisică.

Circumstanțele acestui caz sunt anchetate acum de poliția greacă, în timp ce familia a cerut sprijin Consulatului României în Salonic pentru ajutarea bărbatului.

Familia bărbatului acuză un preot român care slujește pe Muntele Athos, la care acesta muncea de la începutul anului, că l-a împușcat în picior. Mai mult, familia susține că preotul i-ar fi promis că va avea grijă de el dacă nu va relata adevărul despre incident, dar l-a abandonat în spital.

Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, ar fi lucrat în Grecia de doi ani, la schitul Cei 12 Apostoli. Acolo îl ajuta la diverse munci pe un preot român, despre care familia acestuia știe că s-ar numi părintele Caliopie. Incidentul s-ar fi întâmplat în dimineața zilei de 26 iulie. Atunci, la chilia preotului a venit o pisică. La început, preotul i-a dat să mănânce, dar la un moment dat s-a înfuriat, a luat o pușcă de vânătoare și, cu toate că în prejmă se afla și muncitorul, a tras. Bietul animal a reușit să fugă și să scape neatins, însă bucăți din alice i-au secerat picioarele muncitorului.

Bărbatul împuşcat de un preot riscă să rămână fără un picior

Speriat, preotul a anunțat autoritățile și mai multe echipaje de ambulanță și poliție au ajuns la locul accidentului. Înainte, preotul l-ar fi îndrumat pe omul rănit să declare că totul a fost un accident la vânătoare, nicidecum o intenție clară de a folosi arma în altă circumstanță.

Nepoata bărbatului, originar din comuna Tudora, județul Botoșani, spune că preotul ar fi responsabil de un accident căruia i-a căzut victimă unchiul său. Bărbatul este acum internat în stare gravă în spitalul din Halkidiki.

„Unchiul meu era ajutor de casă, tăia și aduna lemne, fiind plătit cu 60 de euro pe zi. În acea dimineață, preotul s-a enervat pe o mâță. A luat pușca, dar animalul nu stă pe loc și, până să dea în pisică, l-a împușcat pe unchiul meu. L-au dus la spital, i s-a luat declarație. Preotul i-a zis să declare că a fost împușcat în alte circumstanțe, că altfel o să fie închis. I-a promis că are grijă de el, că suportă el cheltuielile de operație și că va fi ok. I-a spus să declare că au fost la o vânătoare de mistreți, preotul s-a împiedicat și glonțul a ricoșat”, a spus Alina Sandu, nepoata bărbatului împuşcat de un preot.

Femeia susține că, la internare, preotul i-ar fi luat unchiului său și actele, și hainele. Apoi nu s-a mai interesat de el, lăsându-l ”ca pe un câine” în spital.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
-0.6 ° C
-0.4 °
-0.6 °
84 %
0.9kmh
100 %
lun
-1 °
mar
0 °
mie
1 °
joi
2 °
vin
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De pe vremea când jandarmii aveau steagurile. Acu steagurile sunt la alții și jandarmii îi păzesc.

EDITORIAL

Zeci de mii de firme din întreaga țară își restrâng activitatea sau chiar se închid. Sunt fie Întreprinderi Mici și Mijlocii (IMM) locale, fie...

EPIGRAMA ZILEI

Dragostea, supremul har E o chestie lumească Inventată de-un avar Ca să nu plătească…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...