joi, mai 16, 2024
AcasăLocal BTLUMEA PE DOS. La poliție adunate, și-napoi la lume date

LUMEA PE DOS. La poliție adunate, și-napoi la lume date

În fiecare zi, polițiștii înregistrează tot felul de evenimente sesizate de botoșăneni. Câteva dintre aceste cazuri sunt mediatizate de către reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), împreună cu o serie de acțiuni derulate de structurile de poliție în localitățile județului.

68 de intervenții ale polițiștilor în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 4 acțiuni punctuale și au intervenit la 68 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. În urma activităților desfășurate au fost aplicate 180 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 78.530 de lei și au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 9 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.

Vitezoman prins cu permis fals

Luni, pe 21 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, au efectuat semnal de oprire, pe drumul județean DJ 282, unui autoturism ce a fost surprins de aparatul radar cu o viteză de 30 km peste viteza regulamentară. La volanul autoturismului era un tânăr de 24 de ani, din comuna Călărași, iar permisul de conducere prezentat de acesta, nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și fals material în înscrisuri oficiale. Totodată, conducătorul autoturismului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 580 lei.

Accident rutier produs la beție, în municipiul Botoșani

Un șofer care a urcat băut la volan a fost rănit după ce a provocat un accident rutier, pe Calea Națională din municipiul Botoșani. Accidentul s-a produs luni, pe 21 august a.c., când șoferul de 45 de ani, din comuna Mihai Eminescu, a pierdut controlul asupra direcției de mers, iar autoturismul s-a izbit într-un refugiu de tramvai, spulberând și un indicator rutier, care a fost proiectat pe trotuarul pietonal de pe sensul opus. În urma impactului, șoferul a fost rănit ușor și a fost transportat la spital. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată, fiind de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.

Acțiune a polițiștilor din Botoșani

La data de 21 august 2023, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, au organizat o acțiune pentru creșterea vizibilității elementului polițienesc, prevenirea și combaterea infracțiunilor la regimul rutier, și prevenirea faptelor antisociale. În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 58 de persoane și au fost controlate 48 de autovehicule, au fost efectuate 21 de testări alcooltest, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 4640 de lei.

Operațiune a polițiștilor din Dorohoi pentru combaterea infracțiunilor stradale

Tot luni, pe 21 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni și Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și menținerea unui climat de ordine și siguranța publică. În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 50 de persoane și au fost controlate 42 de autovehicule, au fost efectuate 15 testări alcooltest, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 13.050 de lei. Dintre acestea, 13 sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier, respectiv depășirea regimului legal de viteză, și una pentru conducerea sub influența alcoolului. Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 5 permise de conducere.

Controale urmate de amenzi și la Darabani

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Darabani, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, au organizat luni, pe 21 august a.c., o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 33 de persoane și au fost controlate 22 de autovehicule, au fost efectuate 5 testări alcooltest, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 6000 de lei. Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 3 permise de conducere.

Acțiune a polițiștilor din Flămânzi

La data de 21 august 2023, polițiștii din cadrul Poliției orașului Flămânzi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale. În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 22 de persoane și au fost controlate 20 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 2500 de lei.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
17.7 ° C
17.7 °
17.1 °
38 %
2.7kmh
47 %
joi
17 °
vin
19 °
sâm
12 °
Dum
20 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Noroc că l-au băgat la bulău pe Dragnea și a unit Iohannis partidele, că era festival și în centru, dar cu altfel de muzică.

EDITORIAL

Vești „bune” pentru învățământul românesc. Săptămâna aceasta trebuia să intre în tipografii „Broșura pentru admiterea în liceu”, un document cât se poate de util...

EPIGRAMA ZILEI

Am înțeles din ce pricini Marea deloc nu le priește : El să n-audă de rechini Iar dumneaei, de … pește! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...