sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTCurse anulate de Wizz Air pe aeroportul din Suceava. Care sunt acestea

Curse anulate de Wizz Air pe aeroportul din Suceava. Care sunt acestea

Compania Wizz Air a anunțat, joi, printr-un comunicat de presă, că începând cu 28 octombrie 2023, își va închide baza de la Suceava și renunță la zborurile din Suceava către Larnaca, Eindhoven, Bruxelles Charleroi, Paris Beauvais și Bologna.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Acestea vor continua să fie deservite de la baza din Iași, „care va crește odată cu adăugarea unei a cincea aeronave în această iarnă”, se arată în comunicat.  Wizz Air a deschis baza de la Suceava anul trecut, în august.

Din Suceava compania operează în continuare zboruri pe cinci rute actuale, către Londra Luton, Roma, Milano Malpensa, Dortmund și Memmingen.  Clienții care au rezervat direct prin wizzair.com sau prin aplicația pentru mobil a companiei și care sunt afectați de schimbări vor fi notificați prin e-mail și pot opta pentru reprogramarea gratuită, pentru o rambursare de 120% din tariful inițial sub formă de credit de companie sau rambursarea a 100% din banii achitați.

„Tuturor angajaților afectați de la baza din Suceava li se vor oferi oportunități de lucru în altă parte în rețeaua Wizz Air”, precizează comunicatul companiei, care amintește că primul zbor Wizz Air a decolat de la Suceava pe 3 august 2016, iar de atunci, compania a transportat peste 2 milioane de pasageri pe rutele sale low-cost spre și dinspre Suceava.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...