sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTCosturi uriașe pentru tratarea unei paciente lăsată de familie în spital (video)

Costuri uriașe pentru tratarea unei paciente lăsată de familie în spital (video)

Situație neobișnuită petrecută în cea mai mare unitate sanitară din județ. O pacientă a fost pur și simplu lăsată de familie în spital patru luni, astfel că tratarea ei a dus la costuri uriașe. Este vorba de un decont de nu mai puțin de 300.000 lei venit pentru o bolnavă de 70 de ani. Familia refuza să o ia, deși era vindecată.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Bogdan Alexandroaie, medic șef Secție Medicală II, a declarat că acest caz a fost înregistrat în luna iulie a acestui an și că, din nefericire, încă există pacienți ”uitați” de rude prin spital.

„Cheltuielile la terapie intensivă sunt de două-trei ori mai mari decât la nivelul spitalului”

Medicul a precizat faptul că această situație a fost o premieră, până acum niciun pacient nefiind lăsat atât de mult timp. Acesta a precizat că cheltuielile la terapie intensivă sunt de două-trei ori mai mari decât la nivelul spitalului.

„În vară am avut o pacientă care a avut patru luni de spitalizare, din care două luni în Terapie Intensivă pentru probleme medicale deosebit de grave, dar, ulterior, încă două luni de zile în Secția medicală II, pentru că familia a tergiversat luarea pacientei la domiciliu. O pacientă cu patologie cardio vasculară, o pacienta care pe parcursul internării pe Terapie Intensivă a avut evoluție favorabilă. Au fost sunate rudele și au motivat că nu există un loc unde să o ducă pentru a fi îngrijită și am ajuns la patru luni de spitalizare cu un decont de peste 3 miliarde lei vechi.

Cheltuielile la terapie intensivă sunt de două-trei ori mai mari decât la nivelul spitalului. A fost decontul cel mai mare pe secție, pentru că nu am mai avut pacient care să stea patru luni. Chiar dacă din punct de vedere medical pacientul a fost considerat rezolvat, nu poți să-l scoți în stradă și să-l trimiți acasă. A fost informată conducerea spitalului din momentul respectiv și de comun acord s-a stabilit ca pacienta să rămână internată până când familia va decide să o ia la domiciliu”, a declarat medicul Bogdan Alexandroaie, în cadrul unei conferințe de presă.

Prin reorganizarea Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani, Secția Medicală II va rămâne cu 44 de paturi în loc de 50 câte sunt în prezent, din care patru paturi pentru pacienții cronici.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...