spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTSpectacol inedit pe scena Casei Tineretului

Spectacol inedit pe scena Casei Tineretului

Botoșănenii sunt așteptați în acest sfârșit de săptămână la un spectacol inedit pus în scenă de actorii Teatrului ,,Mihai Eminescu” Botoșani. Este vorba despre piesa ,,Iubesc! Iubesc! Te iubesc!”, în regia lui Andro Enukidze.

Sâmbătă, 30 septembrie și duminică, 1 octombrie, de la ora 18:00, botoșănenii sunt așteptați la Casa Tineretului Botoșani pentru a descoperi noi valențe pe care le poate căpăta iubirea într-un spectacol inedit.

Din distribuție fac parte actorii Oana-Maria Tudoran, Răzvan Amitroaei, Marius Rogojinschi, Gheorghe Frunză, Gina Patrașcu-Zamfirache, Alexandru Dobynciuc, Dana Bucătaru, Lenuș Moraru, Ioan Crețescu, Sorin Ciofu, Irina Mititelu și Volin Costin. Regia îi aparține lui Andro Enukidze, traducerea și adaptarea lui Lucian Băleanu. De scenografia s-a ocupat Vera Kipiani, iar de coregrafia Victoria Bucun.

O poveste pasională de iubire cu un deznodământ surprinzător

Spectacolul aduce în atenție povestea de dragoste tratată inițial cu foarte mult umor este plasată într-un moment zbuciumat și foarte trist din istoria recentă a Gruziei, războiul cu Rusia din 2008.
Într-un cadru inedit, o viziune regizorală realizată în premieră absolută pentru publicul botoșănean, se va desfășura cronologic constituirea pasională a iubirii până la un deznodământ surprinzător. Toate acestea sunt grefate pe un eșafodaj de întrebări existențiale pentru care fiecare trebuie să-și găsească propriile răspunsuri.

„Spectacolul „Iubesc! Iubesc! Te iubesc!”  este despre ceea ce ne lipsește tuturor în special în ziua de azi: DRAGOSTEA. Ne-am dezobișnuit să iubim! Cred ca la o trupă foarte interesantă s-au mai adăugat actori tineri foarte interesanți, nu prea sunt obiectiv atunci cand vorbesc despre acești actori pentru că eu îi iubesc cu adevărat, dar știu că dragostea e subiectivă: îi iubești pentru că îi iubești, fără motiv”, a transmis regizorul Andro Enukidze.

Acesta a mai adăugat că are un respect deosebit pentru actorii botoșăneni deoarece ,,sunt niște profesioniști serioși și niște actori foarte interesanți. Așa că e un spectacol despre dragoste, pe care îl desfășurăm într-o atmosferă de iubire generală”.

Durata spectacolului este de 1 oră și 25 de minute, iar intrarea publicului se va face la ora 17:50. Numărul de locuri la spectacol este limitat. Prețul unui bilet întreg este de 30 lei, iar pentru elevi, studenți, pensionari 18 lei. Biletele se găsesc în incinta Casei Tineretului sau la casieria Cinema Unirea.

Cine este Andro Enukidze

Andro Enukidze s-a născut pe 9 ianuarie 1965 la Tbilisi. În 1987 a absolvit Universitatea de Teatru din Georgia „Shota Rustaveli” (clasa de regie a lui Dimitri Aleksidze și Temur Chkheidze). Andro Enukidze a regizat optzeci și șase de spectacole montate la teatre din Georgia, Polonia, Turcia, Rusia, România. Din 2014 până în 2022 a fost director artistic la Teatrul de Stat din Batumi „Ilia Chavchavadze”.
Împreună cu Robert Sturua este co-fondator al facultății de regie, prima din istoria Turciei (Universitatea Bilkent, Ankara). AndroEnukidze a scris și piese de teatru, uneori împreună cu dramaturgul MihoMosulishvili, care au fost prezentate în teatrele din Georgia și au fost publicate în reviste literare.

AndroEnukidze este fondator și director artistic al Festivalului Internațional de Teatru din Batumi, Georgia. Profesor-doctor și Decan al Facultății de Dramă la Universitatea de Teatru și Film din Tbilisi, Georgia.

Un palmares bogat în regie

Este câștigătorul Festivalului de Teatru Rustavi „Mască de aur” în nominalizarea „Cea mai bună regie” pentru spectacolul „Este omul uman?!” (Montat împreună cu Robert Sturua) în 2003 și câștigătorul Festivalului de Teatru al Țărilor Mării Negre din Trabzon (2002-2005). De asemennea, are în palmares și marele Premiu pentru spectacolul de la al IX-lea Festival de Teatru Dostoievski din Novgorod în 2005.

Spectacolul „Livada de vișini” de A.P.Cehov montat de AndroEnukidze în 2021 la Rzeszow, Polonia, a intrat în top 10 cele mai bune premiere din anul 2021 din Polonia. A mai luat și marele premiul cel Mare pentru „Cel mai bun spectacol al anului” în 2021 cu spectacolul „Pescărușul” de A. P. Cehov.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
11.6 °
8.2 °
81 %
0.4kmh
0 %
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °
sâm
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...