În 1846, frații Manu (Manul), Emanoil și Savel, hărăzeau Epitropiei Mănăstirii Sfântul Spiridon loc pentru zidirea noului spital din Botoșani – spital fondat la 1838 de comisul Ioan Mavromati (a se vedea: MEMORIALUL IPOTEŞTI: Ce a lăsat spitalului comisul Ioan Mavromati? – Monitorul de Botoșani (monitorulbt.ro). Anunțul era făcut public prin „Foaesateasca a Principatului Moldovii” (anul VII, nr. 4 din 27 ianuarie):
„Dlui Aga Emanoil Manul prin adresul din 15 a următoarei încunoștiințează acestei generalnice Epitropii a ospitalurilor din Principat, că jumătatea unuia din două locuri Gospod, ce împreună cu fratele Dsale Dlui Aga Savel Manul, are în târgul Botoșenii, la mahalaua numită Vrăbienii, și anume locul acel mai mare ce este supt îngrădire și cu livadă și o fântână cu apă, o hărăzește pentru clădire de nou ospital în arătatul târg Botoșenii potrivit dorinții ce are de a se prenumera între ctitorii acestui făcător de bine pentru omenire Institut”. Epitropia făcea publică „asemenea plăcută faptă (…) spre obșteasca știință și îndemnarea acelor ce după aceasta vor voi a se arăta ajutători către o asemenea făcătoare de bine această casă a ospitalurilor” (p. 18-19).
Dacă e să-l credem pe Constantin Sion, darul pe care boierii moldoveni îl făcuseră străbunului acestor Manu li se întorcea botoșănenilor. Manole (Emanoil), care ajunge mare vornic și generalul Săvel (1824-1906) erau fiii hatmanului Manole și ai Sultanei Mavroieni. Iar străbunul lor se numea Scarlat (1752-1804), care ajunsese mare logofăt, căsătorit fiind cu Ecaterina Șuțu. Dacă e să-i dăm crezare lui Constantin Sion, Scarlat Manu, mare logofăt al Patriarhiei la Țarigrad, „om prea sărac și cu mulțime de copii feciori și fete” rămâne în Iași, „ne având la ce se duce înapoi, și cu ce-și hrăni ciurda de iezi și ede”. Fiind „viclean și obraznic, ca toți fanarioții – scrie C. Sion– se tânguia către toți boierii, că-i sărac și are casă grea, și nu are înlesnire a îmbrăca și a hrăni copiii; boierii moldoveni bogați și darnici, toți din toate părțile îi da și-i trimete, care bani, care straie, care cămășuri și provizii pentru casă” (C. Sion, Arhondologia Moldovei, Iași, Tipografia Buciumului Român, 1892, p. 299). Scarlat Manu își mărită fetele, care erau toate frumoase, după boieri cu avere. Despre căsătoria lui Manole cu Sultana Mavroieni, C. Sion ne spune următoarele:
„…doamna lui Scarlat Vodă având o soră fată mare grecească, tânără numai de vr’o 40 de ani, domnița Soltana negăsind din feciori de boieri să o ieie, că era și urâtă, au dat-o lui ManolachiManu, și l-au făcut hatman”. Din câștigul hătmăniei, și-ar fi cumpărat Manolachi Manu moșia Cucorăni din ținutul Botoșani. Astfel, o ramură a familiei Manu ajunge la Botoșani, iar altă ramură o găsim în preajma lui Constantin Ipsilanti – ambele descendente din George Mano, atestat pe la 1600. Ambele ramuri fiind în strânsă legătură cu mari familii de boieri și domnitori (Miclescu, Văcărescu, Șuțu, Roset, Crețulescu, Hurrmuzachi, Mavrocordat, Ghika, Caragea, Ipsilanti), povestea lui Constantin Sion pare cel puțin tendențioasă. În orice caz pe Emanoil și Săvel Manu, cei care făcuseră dania pentru viitorul spital Mavromati, îi găsim în lista boierilor din Botoșani de la 1832, întocmită de A. Gorovei, cu necesara corectare că aceștia erau frați, și nu tată și fiu (A. Gorovei, Monografia orașului Botoșani, Ediția Primăriei de Botoșani, 1926, p. 129; a se vedea: O. G. Leca, Genealogia a 100 de case din Țara-Românească și Moldova, București, 1911, p. 63).
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
