luni, decembrie 2, 2024
HomeLocal BTNereguli descoperite în comercializarea carburanților. Două firme sunt în colimatorul autorităților (video)

Nereguli descoperite în comercializarea carburanților. Două firme sunt în colimatorul autorităților (video)

Controalele demarate de instituțiile statului la distribuitorii de carburanți și GPL au găsit o situație neobișnuită și la Botoșani. Este vorba de un contract de asociere în participațiune convenit între două firme – una care deține locațiile de comercializare și deține autorizațiile necesare, iar cealaltă care desfășoară efectiv activitatea de distribuție. Situația a fost expusă de Daniela Mihalache, șeful Serviciului Avize, Acorduri, Autorizaţii din cadrul APM, și confirmată de cei de la Garda de Mediu. „Noi nu știm dacă contractul de asociere în participațiune dă dreptul unuia sau altuia să fie titularul activității. Conforme legislației noastre, noi răspundem solicitării titularului activității”, a spus Daniela Mihalache. La rândul lor, cei de la Garda de Mediu spun că firma care desfășoară activitatea de impact ar trebui să dețină și autorizațiile necesare. „Punctul nostru de vedere este clar – autorizația trebuie deținută de către cel care desfășoară activitatea de impact. Oricum, nota noastră de constatare a fost contestată în instanță și așteptăm decizia”, a spus Cristina Kashyap, șeful Comisariatului Județean din cadrul Gărzii Naționale de Mediu. Și nu a fost singura problemă ivită. O altă firmă din județ s-a ales cu activitatea de comercializare a carburanților suspendată pentru 30 de zile întrucât nu avea imaginile stocate de sistemul de supraveghere pentru perioada reglementată. „Măsura a fost dispusă doar pentru comercializarea carburanților. Ei dacă vând și altceva, uleiuri sau alte produse, pot desfășura celelalte activități, mai puțin comercializarea carburanților”, a spus Romulus Apostol, șef serviciu în cadrul Direcției regionale Antifraudă Fiscală Suceava.

Cele două cazuri au fost dezbătute astăzi dimineață, după ce instituțiile de control au analizat rezultatele intermediare ale verificărilor efectuate la furnizorii și utilizatorii de carburanți și GPL în perioada 25 septembrie – 1 octombrie a.c. Întâlnirea a avut loc la Instituția Prefectului, iar la ședința de lucru au participat prefectul Sorin Cornilă, șeful IPJ Botoșani comisarul șef Tudor Costîn, prim adjunctul șefului ISU colonel Petru Pălimariu, șeful Biroului Vamal de Interior Botoşani Cristinel Poleucă, inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Daniela Lozneanu, șeful Serviciului Avize, Acorduri, Autorizaţii din cadrul APM Daniela Mihalache, șeful Comisariatului Județean din cadrul Gărzii Naționale de Mediu Cristina Kashyap, șeful filialei ISCTR Ovidiu Luca și Romulus Apostol – șef serviciu în cadrul Direcției regionale Antifraudă Fiscală Suceava.

Conform raportului intermediar, în perioada 25 septembrie – 1 octombrie au fost efectuate 56 de verificări separate, de către instituțiile cu atribuții de control, la operatori economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv GPL. Verificările s-au făcut la mai multe puncte de lucru, dar și la unele instituții publice. În total au fost 36 de controale la operatori economici și 19 la mijloace de transport. Au fost constatate 41 de nereguli, disfuncționalități sau deficiențe. Prin urmare, inspectorii au dispus 20 de măsuri de remediere, iar 3 autorizații și-au pierdut valabilitatea. Totodată, au fost aplicate 38 sancțiuni contravenționale, din care 18 avertismente și 20 amenzi. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 168.370 lei. Din totalul sancțiunilor contravenționale, 1 a fost aplicată de Garda Națională de Mediu, 15 de ISU Botoșani, 1 de IPJ Botoșani, 1 de ANAF, 9 de Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani și 11 de ISCTR. Verificările sunt efectuate de către echipe constituite prin ordin de prefect, fiind compuse din reprezentanți ai 11 instituții. Operațiunile de control au început pe 1 septembrie și se vor derula până pe 31 octombrie.

„Acțiunile de verificare vor avea loc și în perioada următoare, până la analizarea tuturor operatorilor economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat (GPL) de pe raza județului Botoșani. Este un efort semnificativ, dar extrem de important și de necesar. Până acum s-au efectuat 312 acțiuni separate de verificare, fiind constatate 274 de disfuncționalități, pentru care au fost dispuse 174 măsuri de remediere și aplicate 202 de sancțiuni contravenționale, dintre care 76 de amenzi în cuantum de 851.545 lei. Demersurile noastre comune vizează prevenția, iar aceste verificări sunt necesare pentru a asigura siguranța cetățenilor. Am solicitat tuturor instituțiilor implicate în aceste acțiuni de verificare să rămâne vigilente”, a punctat prefectul județului, Sorin Cornilă.

Verificările au fost dispuse în urma exploziilor de la Crevedia de pe 26 august a.c. Cinci persoane au murit, iar 58 de persoane au suferit arsuri sau alte leziuni. După cele întâmplate, a fost deschis un dosar penal, iar la nivel național s-au declanșat mai multe controale, țintele fiind tocmai operatorii economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează sau comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv GPL.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer fragmentat
4.9 ° C
5 °
3.3 °
98 %
0.5kmh
83 %
lun
5 °
mar
5 °
mie
4 °
joi
2 °
vin
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cu ocazia renumărării voturilor, a trecut și prefectul la munca de jos.

EDITORIAL

Indiferent cine a câștigat ieri și indiferent cine va câștiga lunea viitoare, cu toții vor avea o misiune extrem de dificilă: să facă echilibristică...

EPIGRAMA ZILEI

Ar înflori România Iute și fără efort Dacă am da la export Tupeul, lenea, prostia!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...