luni, august 18, 2025
AcasăLocal BTMoaștele Sfântului Andrei Criteanul au ajuns la Iași (video)

Moaștele Sfântului Andrei Criteanul au ajuns la Iași (video)

Moaștele Sfântului Andrei Criteanul au fost aduse la Catedrala Mitropolitană din Iași miercuri seară, în jurul orei 19.00.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolit de Arkalochori Kastelliou și Viannou în Arhiepiscopia Cretei (Patriarhia Ecumenică), conduce delegația care a adus cinstitele moaște la Iași.

Moaștele marelui imnograf Andrei Criteanul au fost primite de Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, de Episcopul vicar Nichifor Botoșăneanul și de miile de credincioși prezenți la catedrala ieșeană. IPS Teofan a făcut referire la capodopera Sfântului Andrei, Canonul Mare.

Moaștele Sfântului Andrei Criteanul„«Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă» este strigătul credincioșilor de aici și de pretutindeni rostit în cinci seri din Postul Mare cu nădejdea că Dumnezeu, prin intermediul rugăciunilor alcătuite de Sfântul Andrei, se va milostivi asupra noastră, ne va dărui duh de pocăință, duh de cugetare smerită, putere de ne recunoaște păcatele, de a nu judeca păcatele altora și, mai presus de toate putere ca mintea, sufletul, inima noastră să se întoarcă mai adânc și mai statornic către Dumnezeu”.

Mitropolitul Andrei de Arkalochori a spus că a venit „cu multă bucurie” din nou la Iași, oraș pe care l-a numit un „centru spiritual și cultural al Ortodoxiei” unde „s-au întâlnit de foarte multe ori popoarele dreptcredincioase ale românilor și grecilor, în atmosfera culturală a Balcanilor”.

Ierahul grec a subliniat că momentul de miercuri seară a reprezentat o întâlnire între doi mari sfinți ai Bisericii, care s-au mai revăzut „în Duh” la Ierusalim, pentru că amândoi au primit acolo tunderea în monahism, dar și la Constantinopol, unde moaștele Sf. Parascheva au stat veacuri, iar Sf. Andrei a primit darul preoției și al arhieriei.

Moaștele Sfântului Andrei Criteanul vor fi așezate lângă cele ale Sfintei Parascheva

Moaștele Sfântului Andrei Criteanul vor fi așezate lângă cele ale Sfintei Parascheva. Acestea vor putea fi cinstite până la începutul săptămânii viitoare. Moaștele sale sunt aduse la Iași în contextul Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești în Patriarhia Română.

Joi seara, de la ora 19.00-23.00 va avea loc Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Apostol Andrei. Se va marca astfel aducerea sfintelor sale moaște la Iași (în Catedrala Mitropolitană).

Pe 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.30. Pe un podium amplasat la limita cu Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane. Slujba va putea fi urmărită și pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate de Primăria Iaşi în mai multe locaţii.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.7 ° C
17.8 °
17.6 °
79 %
3.2kmh
94 %
lun
23 °
mar
26 °
mie
31 °
J
36 °
vin
29 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În curtea Serviciului Judeţean de Ambulanţă se filmează tot ce mişcă.

EDITORIAL

După ce premierul Ilie Bolojan a spus într-un interviu recent pentru Bloomberg că țara este la un pas de incapacitate de plată, inconturnabilul Adrian...

EPIGRAMA ZILEI

Stând întinși pe țărm, la soare, El îi spuse verde-n față: Mă mir cum sufletu-ți mare Stă captiv, după o ață...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...