sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTPremieră la Botoșani, persoanele cu deficiențe senzoriale sunt invitate la teatru (video)

Premieră la Botoșani, persoanele cu deficiențe senzoriale sunt invitate la teatru (video)

Pentru prima dată în zona Moldovei, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani invită persoanele cu deficiențe senzoriale la teatru, dezvoltând un proiect în parteneriat cu Liceul Special ,,Moldova” Târgu Frumos, ANSR Filiala Botoșani – Asociația Națională a Surzilor din România și Asociatia Nevazatorilor Botosani.
Pe data de 19 octombrie, de la ora 17:00, în sala Cinema Unirea Botosani, se joacă „Cerere în căsătorie”, un spectacol în regia lui Mihai Donțu. Intrarea la piesa de teatru este gratuită. Din distribuție fac parte Silvia Răileanu, Cezar Amitroaei și Radu Dragoș.
Daniel Hliban, director Asociația Națională a surzilor, filiala Botoșani, interpret autorizat al limbajului mimico-gestual, va face traducerea pentru persoanele hipoacuzice, iar Teatrul „Mihai Eminescu” va asigura descrierea narativă pentru persoanele cu deficiențe de văz.

,,Persoanele cu deficiențe senzoriale au dreptul de a fi în sala de spectacole!”

În România trăiesc aproximativ 88.000 de persoane cu deficiențe de vedere și 23.000 de persoane cu deficiențe de auz.
,,Se vorbește în țara noastră și prin lume despre nevoia de incluziune. Există un design universal de învățare, modelul DUI, pentru facilitarea incluziunii, dar acesta este o Fata Morgana, se vede în zare dar de multe ori nu există, e doar o iluzie. Și dacă spre incluziunea școlară s-au mai facut pași către incluziunea culturală, întâmplările sunt tratate ca fiind excepție”, au spus organizatorii evenimentului.
Teatrul „Mihai Eminescu” își dorește ca acesta să fie doar începutul. „Cerere în căsătorie” este o întâmplare inedită și prima din istoria instituției, dar reprezentanții acestei își doresc să normalizeze evenimentele de acest gen sub mesajul ,,persoanele cu deficiențe senzoriale au dreptul de a fi în sala de spectacole!.
Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer fragmentat
17.5 ° C
19.6 °
16.6 °
96 %
2.6kmh
57 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...