spot_img
joi, noiembrie 14, 2024
HomeLocal BTControale în magazinele Kaufland. Ambele unități din Municipiul Botoșani au fost amendate

Controale în magazinele Kaufland. Ambele unități din Municipiul Botoșani au fost amendate

Într-o acțiune de amploare, desfășurată la nivelul întregii țări, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Botoșani a descoperit nereguli și în cele două magazine Kaufland de pe raza municipiului. Amenzile aplicate în cadrul verificărilor totalizează 50.000 de lei.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Sâmbătă, 13 octombrie, Comisarii CJPC Botoșani au dispus închiderea temporară a celor două zone de grill, unde au ieșit la iveală nereguli legate de nerespectarea normelor igienico-sanitare. Însă, aspecte neconforme au existat și în interiorul magazinelor, printre acestea se numără rafturile pline cu alimente expirate.

,,În general, sunt cam aceleași nereguli, legume și fructe depreciate, pentru carne, condiții prescrise și declarații de producător nerespectate. Iar la partea de grill, la partea de terasă, condițiile igenicio-sanitare nerespectate atât pe utilaje și aparatură, cât și pe spațiul respectiv”, a spus comisarul Mirel Rogalschi.

,,S-a dispus închiderea temporară pentru prestări servicii la partea de grill”

Pentru toate aceste nereguli, comisarii au decis amendarea celor două unități cu câte 25.000 de lei. Este vorba despre magazinul de pe Șoseaua Iașului și cel din apropierea gării.

,,S-a dispus închiderea temporară pentru prestări servicii la partea de grill, la ambele puncte de lucru și sancțiune contravențională cu amendă, 25.000 de lei la un punct de lucru, și 25.000 la celălalt punct de lucru”, a mai adăugat Rogalschi.

La nivel național, a fost închisă temporar zona de alimentaţie publică, pentru 49 de magazine, până la remedierea deficienţelor. Printre neregulile găsite s-au numărat produse expirate, agregate frigorifice murdare, legume şi fructe stricate, potrivit News.

În urma controalelor, echipele ANPC au descoperit folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, cu chedere rupte, cu prezenţă de resturi alimentare si ambalaje deteriorate, rafturi cu rugină, utilizarea unor agregate de preparare (rotisor, subansamble ale acestora, masa caldă) neigienizate, cu prezenţă masivă de grăsime şi arsuri, cu rugină.

Zeci de nereguli descoperite la magazinele Kaufland din țară

Totodată, s-a descoperit că nu au fost respectate condiţiile igienico-sanitare în zona de depozitare. Ceea ce a dus la paviment murdar, cu rugină în spaţiile frigorifice de depozitare, cu mucilagiu format pe podeaua de scândură, pereţi cu igrasie şi mucegai, folosirea unor paleţi de lemn murdari, cu mizerie dedesubt. Alte aspecte neconforme au fost legate de comercializarea unor legume şi fructe depreciate sau comercializarea unor produse alimentare neconforme, printre acestea se numără peşte cu modificări organoleptice, produse devidate, cu ambalaj deteriorate.

Nerespectarea temperaturii de păstrare a preparatelor calde în zona food a fost o altă deficiență descoperită de comisari, dar și utilizarea unor ustensile de bucătărie neprofesionale, care nu sunt destinate prestării serviciilor de alimentaţie publică, lipsa informaţiilor privind eticheta nutriţională, a datei preparării produselor şi a datei limita de consum. În zona de grill au fost identificate produse comercializate cu data durabilităţii minimale depăşită, prezenţa muştelor în unitate, comercializarea unor produse alimentare fără elemente de identificare.

Alte deficiențe s-au înregistrat și pentru utilizarea unor cărucioare de mână fără a fi igienizate corespunzător, nerespectarea regimului promoţiilor – neconcordanţe între preţul produselor expus la raft și cel de la casa de marcat.

Amenzi în valoare de 1,7 milioane de lei și o tonă de alimente neconforme

Comisarii ANPC au dat amenzi în valoare de 1,7 milioane de lei şi au oprit definitiv de la comercializare o cantitate de peste o tonă de produse alimentare neconforme. De asemenea, a fost oprită temporar prestarea de servicii în zona de alimentaţie publică, până la remedierea deficienţelor, pentru 49 de unităţi.

,,În ultima vreme, Autoritatea noastră a fost acuzată, pe nedrept, că nu tratează cu aceeaşi oca şi operatorii economici mari şi pe cei mai mici. Încă o dată dovedim că avem aceeaşi măsură, aşa cum o spun sutele de comunicate de presă date de noi, de-a lungul anilor. Mulţumesc tuturor celor ce ne-au transmis informaţii şi îi încurajez şi pe alţii să facă la fel”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.

 

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.3 ° C
3.3 °
2.2 °
91 %
0.6kmh
88 %
joi
3 °
vin
5 °
sâm
11 °
Dum
12 °
lun
13 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Când regia de transport e în grevă și angajații merg cu Bolt-ul.

EDITORIAL

În media românească s-a vorbit foarte puțin despre tragedia de la Novi Sad, petrecută la începutul lunii. E campanie electorală, e vorba de viitorul...

EPIGRAMA ZILEI

Cine-n dragoste nu crede N-ar mai călca iarbă verde Ci cămăși, bluze, perdele, Să se sature de ele... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...