spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTElevi în vizită la Prefectură în săptămâna "Şcoala Altfel"

Elevi în vizită la Prefectură în săptămâna „Şcoala Altfel”

Elevii clasei a II-a B de la Școala Gimnazială Nr. 7 Botoșani, însoțiți profesoara Cristina Surdu au fost astăzi oaspeții Instituției Prefectului – Județul Botoșani. 

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă i-a condus prin sălile de ședințe și cabinetul prefectului și le-a prezentat copiilor activitatea instituției, rolul pe care îl are Instituția Prefectului la nivel județean, le-a vorbit despre colaborarea cu celelalte instituții, despre simbolurile statului român și a răspuns întrebărilor adresate de vizitatori.

La finalul vizitei, Sorin Cornilă le-a oferit elevilor câte o insignă cu drapelul național.

Sorin Cornilă: ”A fost una dintre acele vizite care-ți rămân în memorie. M-au impresionat copiii pentru că au avut foarte multă energie, au adresat foarte multe întrebări despre activitatea și rolul prefectului, despre cum îi pot ajuta instituțiile pe cetățeni, despre cum se alege președintele României. Suntem mereu alături de elevii botoșăneni și încercăm să avem cât mai des astfel de acțiuni”, a spus prefectul.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.2 ° C
15.6 °
13.6 °
61 %
2.4kmh
1 %
mar
20 °
mie
20 °
joi
22 °
vin
23 °
sâm
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...